Atenţie, şoferi: Cele mai noi modificări care ar putea schimba Codul Rutier radical şi ar aduce amenzi usturătoare pentru şoferi
În această lună a fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede anumite completări ale articolelor din capitolul VI care reglementează infracţiunile şi pedepsele aplicate.
Propunerea legislativă numărul B277/2021, depusă la Senat miercuri, 23 iunie 2021, prevede completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, după cum urmează:
După punctul 23 de la alineatul (1) al articolului 102, se introduce un nou punct, punctul 231, care va avea următorul cuprins: nerespectarea interdicţiei privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate atunci când nu este asigurată Iăţimea minimă de cel puţin un metru a trotuarului Iăsat la dispoziţia pietonilor".
După punctul 10 al literei d) de la alineatul (1) al articolului 108 se introduce un nou punct, punctul 101 care va avea următorul cuprins: "nerespectarea interdicţiei privind ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate, atunci când nu este asigurată Iăţimea minimă de cel puţin un metru a trotuarului Iăsat la dispoziţia pietonilor".
Această încadrare a faptei prevede o sancţiune de 6 puncte de penalizare. Sancţiunea pentru această încălcare a regulilor este încadrată în clasa a IV-a de sancţiuni care prevede între 9 şi 20 de puncte de amendă.
Clasele de sancţiuni sunt:
- clasa I: 2/3 puncte-amendă;
- clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
- clasa a III-a: 6 -8 puncte-amendă;
- clasa a IV-a: 9 - 20 de puncte-amendă;
- clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.
Ca această propunre legislativă să intre în vigoare, trebuie adoptată de Parlament, promulgată de şeful statului şi apoi publicată în Monitorul Oficial.