Mircea Stoica, CEO-ul SanoVita: Ne-am bugetat o creştere de 25% a businessului în acest an. Ne vom dezvolta accelerat, potenţialul este uriaş. Fondul american de investiţii Highlander Partners a preluat în prima parte a anului 2020 pachetul majoritar de acţiuni în cadrul SanoVita, unul dintre cei mai mari jucători locali din piaţa produselor naturale

Autor: Cristina Roşca 28.07.2021

♦ Compania fondată în judeţul Vâlcea în 1995 de trei antreprenori a obţinut afaceri de 77,4 mil. lei anul trecut, plus 10%.

Producătorul de alimente sănătoase SanoVita din judeţul Vâlcea are în plan ca în următorii 4-5 ani să se dezvolte rapid atât organic, cât şi prin achiziţii, potrivit lui Mircea Stoica, CEO-ul companiei.

În prezent, grupul are două centre de producţie în judeţul Vâlcea, în localitatea Păuşeşti-Măglaşi.

„Cea mai recentă investiţie a fost inaugurată în 2020, când am devenit producător, ambalator şi distribuitor de produse bio. În paralel, importăm branduri care sunt complementare ofertei proprii de bunuri - un exemplu fiind berea non-alcoolică de ghimbir, sub brandul Bundaberg“, adaugă Mircea Stoica.

Dezvoltarea accelerată vine la scurtă vreme după ce fondul american de investiţii Highlander Partners a preluat în prima parte a anului 2020 pachetul majoritar de acţiuni în cadrul SanoVita.