Cum arată turismul la şase luni: Numărul sosirilor în unităţile de cazare a crescut cu 52% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă e departe de revenire. În perioada ianuarie – iunie 2021, numărul turiştilor români şi străini ajunşi în unităţile de cazare din ţară a fost de 3,2 milioane, faţă de 2,1 mil. în aceeaşi perioadă din 2020
Autor:
Miruna Diaconu
03.08.2021
În primele şase luni ale acestui an, cifrele referitoare la numărul sosirilor turiştilor în unităţile de cazare a crescut cu 52% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Cu toate că cifrele arată mai bine decât cele de anul trecut, revenirea este departe de a se întâmpla, astfel că sosirile din primele şase luni ale acestui an sunt sub numărul din aceeaşi perioadă din 2019.
Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2021 au ajuns în unităţile de cazare din România circa 3,2 milioane de persoane, faţă de 2,1 milioane înregistrate în aceeaşi perioadă din 2020. Însă, faţă de ultimul an fără evenimente speciale pe piaţa locală de turism, cifrele se află la jumătate, astfel că în semestrul I din 2019 au ajuns circa 5,6 milioane de turişti.