Austrian Airlines: Operăm în prezent 21 de zboruri săptămânale către România, de două mai multe ca în 2020, dar la jumătate faţă de 2019. Compania aeriană austriacă leagă momentan Bucureştiul şi Iaşiul de Viena cu zboruri directe, dar urmează să reia şi cursele din Sibiu

Autor: Cristina Roşca 11.08.2021

Compania aeriană Austrian Airlines a transportat în primele şase luni din acesta an circa 33.000 de pasageri din şi către Ro­mâ­nia, la jumătate faţă de anul trecut în ace­eaşi perioadă. Diferenţa vine din faptul că ianuarie şi februarie au fost luni foarte bu­ne pentru transportul aerian mondial, dat fiind că pandemia nu lovise încă. De alt­fel, pentru multe industrii legate de turism ce­le două luni au fost printre cele mai bune istoric.

„Între ianuarie şi iunie 2021 Austrian Airlines a transportat din şi către România circa 33.000 de pasageri. În 2020 am trans­por­tat 68.000 de oameni în aceeaşi perioa­dă, în condiţiile în care ianuarie şi februarie au fost luni prepandemice. Spre compa­ra­ţie, în 2019, în semestrul I aveam 230.000 de pasageri“, spune Anna Pachin­ger, pur­tă­torul de cuvânt al companiei.