Cum a făcut un american 1,7 milioane de dolari pe săptămână prin vânzarea de buncăre antiatomice. Industria a explodat în rândurile republicanilor de la numirea lui Joe Biden în funcţia de preşedinte

Autor: Eduard Ivanovici 19.09.2021

Industria dedicată buncărelor este mai în vogă ca niciodată anul acesta, spune Ron Hubbard, 59 de ani, proprietarul Atlas Survival Shelters, un business din Texas care construieşte adăposturi antiatomice, conform Business Insider.

Înainte să îşi înceapă afacerea, în 2011, Hubbard a construit uşi metalice timp de aproximativ 30 de ani. În prezent, antreprenorul susţine că nu cunoaşte numele tuturor clienţilor, neştiind încotro se îndreaptă toate buncărele, întrucât Atlas Survival livrează prin intermediul unei companii locale.

Dimensiunile buncărelor variază de la 9 metri pătraţi, vândute pentru aproximativ 50.000 de dolari, la peste 920 de metri pătraţi, preţul ajungând în acest caz la 5 milioane de dolari.

„Zi şi noapte, telefonul îmi sună constant, contactându-mă oameni din toată ţara. Creşterea vânzărilor se datorează faptului că oamenii se tem de ceea ce se întâmplă în lume în momentul de faţă. Mulţi dintre ei îşi cumpără un buncăr pentru a se simţi în siguranţă, este un fel de plan secundar de supravieţuire”, adaugă Hubbard.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro