Compania franceză Alstom va livra 20 de trenuri electrice, contract de 1,3 miliarde lei, după ce a câştigat licitaţia organizată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Autor: Roxana Rosu 04.11.2021

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat compania franceză Alstom Feroviaria câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru achiziţia a 20 de trenuri electrice inter-regionale, un contract de 1,3 miliarde lei, fără TVA.  

 Finanţarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM şi bugetul de stat.

Suma include contravaloarea a 20 trenuri electrice şi mentenanţa lor pe 15 ani, cu posibilitatea dublării cantităţii şi perioadei de mentenanţă.

Trenurile vor fi livrate în termen de 31 de luni de la semnarea contractului, Alstom urmând să asigure şi instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor şi a aplicaţiilor software.

Autoritatea de Reformă Feroviară – structură specializată aflată în subordinea Ministerului Transporturilor – are ca obiect de activitate implementarea reformei în sectorul feroviar, conform Master Planului General de Transport.