Cum văd investitorii americani mediul de business din România. Principalele riscuri macroeconomice sunt inflaţia, creşterea datoriei publice şi deficitul bugetar

Autor: Răzvan Botea 10.12.2021

Cei mai importanţi trei factori care fac România atractivă pentru investiţii sunt sistemul de cotă unică, facilităţile fiscale din diferite sectoare şi impozitul mic pe dividende (5%), arată ultimul sondaj al AmCham, camera de comerţ româno-americană. Pe de altă parte, cea mai mare îngrijorare pentru investitori rămâne instabilitatea legislaţiei fiscale.

„Principalele neajunsuri din legislaţia fiscală sunt lipsa de transparenţă şi predictabilitate în ceea ce priveşte măsurile fiscale adoptate în România”, a spus, în cadrul unui eveniment AmCham, Ionuţ Simion, preşedintele organizaţiei.