Consumul privat „duduie“, evoluţia din 2021 fiind a doua cea mai bună din ultimii 14 ani. Cum va influenţa inflaţia apetitul de cumpărături al românilor în 2022?

Autor: Cristina Roşca 06.01.2022

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indi­cator pentru consumul privat, a crescut în primele zece luni din 2021 (cele mai recente date), în serie bru­tă, cu 11,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2020. Aceasta este a doua cea mai bună evoluţie de după 2008, fiind de­păşită doar de performanţa con­sumului din 2006, de 13,5%.

Anul 2021 a fost al doilea an consecutiv marcat de pandemia de COVID-19, care a lovit în plin în­treaga lume în primăvara lui 2020. Totuşi, evoluţia pozitivă a consu­mului privat poate fi explicată printr-o serie de factori. Pe de-o parte, baza de pornire (2020) a fost joasă, mai ales în lunile de lockdown, când oa­menii au fost precauţi în achiziţii. În al doilea rând, unele domenii precum moda, spre exemplu, au fost afectate pe tot parcursul anului trecut de pandemie, aşa că 2021 a reprezentat un prim pas către revenire. A contat şi faptul că au existat mulţi bani în pia­ţă care au mers către consum, către achiziţii de alimente, electro­cas­nice şi mobilă, apetitul românilor rotunjind conturile retailerilor de aproape orice fel. Nu în ultimul rând, inflaţia - o problemă tot mai presantă în semestrul secund din 2021 - se vede şi ea în consumul privat, care ia în calcul atât expansiunea retai­lerilor, cât şi creşterile de preţuri.