Creşterea economică a SUA întrece aşteptările

Autor: Bogdan Cojocaru 28.01.2022

Economia americană s-o confrunta ea cu cea mai puternică inflaţie din ultimele patru decenii, dar în ultimul trimestru al anului trecut a avansat cu 6,9% în ritm anualizat, o viteză peste aşteptări.

De asemenea, creşterea din întregul an, de 5,7%, este cea mai mare din 1984 încoace, de când Ronald Reagan era preşedinte la Casa Albă, scrie CNN.

În aceste condiţii, traderii se pregătesc de posibilitatea ca Rezerva Federală americană să majoreze în cinci runde dobânda de politică monetară anul acesta, arată Bloomberg.

Creşterea dobânzilor de referinţă înseamnă credite mai scumpe şi este principalul instrument prin care băncile centrale pot frâna inflaţia.

Pe de altă parte, dobânzile mai mari pot încetini creşterea economică.