Producătorul de canapele şi mobilier tapiţat PGS Sofa & Co angajează peste 70 de oameni

Autor: Laurentiu Cotu 10.02.2022

Compania PGS Sofa & Co, controlată de familia Parisot din Franţa, are disponibile în prezent peste 70 de locuri de muncă la fabrica deţinută în localitatea Biharia, judeţul Bihor, conform informaţiilor existente pe site-ul Agenţiei Ju­­deţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor.

Cele mai multe joburi disponibile sunt pentru muncitori necalificaţi la asamblarea/montarea pieselor (50), dar şi pentru operatori la maşini-unelte (15) sau tâmplari (5), po­trivit AJOFM Bihor. PGS Sofa & Co se ocupă cu fabricarea de canapele şi produse tapiţate. Compania PGS Sofa & Co a încheiat anul 2020 cu afaceri de peste 280,9 mil. lei (58,3 mil. euro) şi un profit net de peste 10,5 mil. lei (2,2 mil. euro), conform informaţiilor existente pe site-ul Ministerului Finanţelor. Producătorul de mobilier deţine pe piaţa locală trei fabrici, iar în cadrul acestora lucrau în 2020 un număr mediu de 1.072 de an­gajaţi, conform datelor publice. Francezii deţin pe piaţa locală şi compania Artemob International, care produce mobilă din lemn masiv şi care a avut afaceri de 121 mil. lei în 2020 şi 823 de angajaţi, şi Greencorp, care realizează cana­pele şi care a realizat în 2020 afaceri de 24,6 mil. lei cu 107 angajaţi.