Ce urmează pentru Hidroconstrucţia, proaspăt intrată în insolvenţă: „business as usual“
♦ Insolvenţa a fost pronunţată pe 19 ianuarie, la iniţiativa Hidroconstrucţia, iar administrator judiciar al companiei a fost numit consorţiul de practicieni în insolvenţă format din R&I Group, RTZ & Partners şi Muşat & Asociaţii.
Hidroconstrucţia, unul dintre cei mai mari constructori locali, îşi va continua activitatea curentă, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, a intrat oficial în insolvenţă, potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti.
Insolvenţa a fost pronunţată pe 19 ianuarie 2022, la iniţiativa Hidroconstrucţia, iar administrator judiciar al companiei a fost numit consorţiul de practicieni în insolvenţă format din R&I Group, RTZ & Partners şi Muşat & Asociaţii. Sub supravegherea acestora, Hidroconstrucţia îşi continuă activitatea curentă.
„Pe parcursul perioadei de observaţie, societatea va funcţiona după principiul «business as usual», rămânând cel mai mare antreprenor român de specialitate din domeniul de interes naţional al hidroenergiei, focalizându-şi resursele în vederea păstrării renumelui istoric, a brandului internaţional şi a patrimoniului, toate acestea sub stricta supraveghere a consorţiului de practicieni în insolvenţă ce a fost desemnat în calitate de administrator judiciar şi sub controlul judecătorului sindic“, se arată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.