Analiză ZF. Nicio scară de bloc fără laborator medical: 500 de noi unităţi în cinci ani, dar fondurile tot nu ajung nici pentru o hemoleucogramă decontată
♦ Listele cu pacienţi care aşteaptă plafon pentru analize uzuale de sânge se întind pe una, două luni ♦ „Mai încercaţi, este dificil de găsit loc. Aşteptăm o nouă alocare, dar de câteva luni nu s-au suplimentat fondurile“, spun angajaţii din call centerele marilor spitale private. La stat nu răspunde nimeni.
În ultimii cinci ani au apărut aproape 500 de noi laboratoare medicale, cifră care include unităţile din sistemul public şi cel privat, din datele de la Institutul Naţional de Statistică. În total, în România sunt 4.477 de laboratoare, iar cele mai multe sunt în Bucureşti - una din patru unităţi.
Totuşi, creşterea numărului de laboratoare medicale nu se traduce în servicii mai accesibile pentru pacienţii români, care fie plătesc în sistemul privat de sănătate, deşi au plătit contribuţii sociale, fie aşteaptă chiar şi două luni pentru un loc la nişte analize uzuale, de sânge.
În sistemul public, un pacient reuşeşte cu greu să se programeze pentru analize, în contextul în care la telefoanele din spitale nu răspunde nimeni.