Reguli noi în investiţiile din energie: autorizarea proiectelor solare în mai puţin de 9 luni şi fără avize la proiectele mai mici de 50 kW

Autor: Răzvan Botea 10.11.2022

Proiectele de investiţii în panouri solare mai mici de 50 kW nu vor mai avea nevoie de aprobare, ci doar de înştiinţarea autorităţilor şi de asemenea vor fi introduse termene maxime pentru emiterea autorizaţiilor, sunt propunerile dintr-o directivă europeană care intră la vot în Parlamentul European în decembrie.

„Am introdus câteva măsuri în dosarul de regenerabile. Toate proiectele de panouri fotovoltaice de sub 50 kW nu mai necesită aprobare, ci doar notificare la autorităţi. Termenul limită pentru toate aprobările administrative este de maximum 9 luni pentru proiectele solare. Un alt element este aprobarea tacită, astfel încât să nu existe niciun fel de barieră administrativă“, a spus Dan Nica, europarlamentar.

Ar fi fost de preferat un regulament, care intră obligatoriu în vigoare în toate statele membre din momentul în care a fost emis, este de părere Cristian Buşoi, europarlamentar: „Ceea ce vom vota este o directivă. Directiva şi ceea ce propunem noi – să scurtăm termenele, să facem inclusiv acorduri tacite – chiar dacă am terminat negocierile în decembrie, şi-ar produce efectul mult mai târziu“, a spus Cristian Buşoi, la o întâlnire în Bruxelles cu presa din România.