Eurohold, compania-mamă a Euroins România, a ajuns la venituri de trei ori mai mari în primele 9 luni din 2022, faţă de 9 luni/2021, până la 2,4 mld. euro.

Autor: Mircea Nica 08.12.2022

Eurohold Bulgaria, compania-mamă a Euroins România, a înregistrat la finalul primelor nouă luni din 2022 venituri de 2,4 mld. euro, un nivel triplu faţă de cel din perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul net a ajuns la 56,3 mil. euro, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei. Volumul primelor brute subscrise de Euroins Insurance Group, care face parte din Eurohold, a ajuns la 614 mil. euro, în creştere cu 44,7% în primele nouă luni din 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile brute ale Eurohold din operaţiunile de asigurare, în anasamblu, au crescut cu 55% la finalul lunii septembrie 2022, faţă perioada similară a anului trecut, depăşind 1,02 mld. euro.