Se schimbă regulile privind maşinile abandonate: Sesizările privind maşinile abandonate pe spaţiul public vor putea fi făcute şi online

Autor: Alexandru Nanu 27.02.2023

Parlamentul a adoptat în această săptămână propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, depusă la Senat în 23 decembrie 2019, propune reducerea perioadei în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice la 6 luni, conform documentului oficial.

Astfel, dacă propunerea legislativă intră în vigoare, perioada în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice va fi redusă de la 1 an, cât este în prezent, la 6 luni.

De asemenea, iniţiativa prevede includerea autoturismelor înmatriculate în străinătate în categoria „vehicule fără stăpân”. „Vehicul fără stăpân” va fi definit astfel: „vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculat în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, de cel puţin 6 luni, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut”, conform proiectului de lege.