Una din opt maşini înmatriculate în iunie a fost una electrică

Autor: Bogdan Alecu 11.07.2023

Cota de piaţă a maşinilor electrice a ajuns la aproape 10% în primul semestru al acestui an şi a trecut de 12% în iunie, potrivit calculelor Asociaţiei Producătorilor şi Importa­torilor de Automobile (APIA) pe baza datelor de la înmatriculări.

În total autoturismele full electrice deţin o cotă de 9,6% din piaţă în primele şase luni ale anului 2023 faţă de anul 2022 când reprezentau 7,7%.

Ca şi în anul 2022, când, deşi s-a înregistrat o scădere a achiziţiilor de autoturisme în general, cele „verzi“ au performat, în anul 2023 achiziţiile din această categorie au crescut considerabil, cu 34% comparativ cu perioda similară a anului trecut.

„În acest context, este de re­marcat creşterea importantă a autoturis­melor 100% electrice (57,0%) şi a celor plug-in hybrid (46,9%). Auto­turismele 100% electrice menţin trendul crescător al anului anterior. În luna iunie 2023, ajung la o creştere de 90,2% faţă de luna similară a anului trecut, iar la nivelul celor şase luni din anul 2023 la o creştere de 57,0% faţă de anul precedent“, au explicat oficialii APIA.

Pentru prima dată într-o raportare lunară, cota de piaţă a maşinilor electrice a ajuns la 12,1 % din total piaţă pe luna iunie 2023.

Şi cele plug-in urmeaza o curbă crescătoare, cumulând şi acestea volume semnificative, cu o creştere de 38,2% faţă de luna similară a anului trecut şi una de 46,9% faţă de primele şase luni din anul 2022.