Iohannis, după întâlnirea cu cancelarul austriac Karl Nehammer: Continuăm procesul pentru aderarea totală la Schengen

Autor: Gabriel Pecheanu 07.03.2024

Am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi, spune Klaus Iohannis după întâlnirea cu cancelarul austriac, Karl Nehammer.

„În discuţiile avute astăzi, la Cotroceni, cu Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, am convenit să continuăm procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi”, transmite Klaus Iohannis.

El afirmă că Uniunea Europeană trebuie să fie unită, puternică, prosperă, iar „intrarea deplină a României în Schengen va consolida securitatea Uniunii, în beneficiul tuturor cetăţenilor”.

Nehammer se află în România pentru a participa la congresul PPE.