Şeful gigantului industrial german BASF crede că ponderea industriei europene în economie se va diminua

Autor: Bogdan Cojocaru 21.03.2024

Producţia industrială a Uniunii Europene ca pondere în PIB se va micşora din cauza persistenţei preţurilor ridicate ale energiei, a spus Martin Brudermüller, CEO-ul de la BASF, una dintre cele mai mari companii industriale europene. 

El crede, însă, că o astfel de schim­bare de structură nu este neapărat negativă şi poate fi chiar „sănătoasă” pentru economia europeană, scrie Euractiv. Brudermüller a explicat că în special industriile europene cu consum mare de energie vor fi probabil afectate, dar a subliniat că „dezindustrializare” este un termen prea exagerat pentru a descrie transformările.

„Dezindustrializare te face să crezi că totul va dispărea. Nu cred că va fi aşa. Însă ce vom vedea este scăderea contribuţiei industriei la PIB.”