F64, liderul pieţei de retail specializat foto-video- audio, afaceri de peste 150 mil. lei în 2023, plus 10%

Autor: Alexandra Cepăreanu 01.05.2024

Compania F64 Studio, care operează cel mai mare retailer de echipamente foto-video din România, a închis anul 2023 cu o cifră de afaceri de 150,7 milioane de lei, înregistrând o creştere de aproximativ 10% comparativ cu anul precedent, când compania raporta afaceri de 137,3 mil. lei, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Creşterea din 2023 a fost la jumătate faţă de cea din 2022, când F64 a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 22% în 2022 faţă de 2021, potrivit sursei citate anterior. Profitul net al companiei a depăşit pragul de 4 milioane de lei la finalul anului trecut, înregistrând o creştere de aproape 9% în 2023 comparativ cu anul 2022.