Sculpturi piratate
Autor:
Andrei Ion
09.02.2007
Problema porneste de fapt de la o expertizare insuficienta sau incomplet declarata a lucrarilor scoase la licitatie/ vanzare. Totul a inceput dupa 1990, cand a cazut monopolul Fondului Plastic in legatura cu productia artistica, sculpturile s-au multiplicat in ateliere mai mult sau mai putin clandestine. Art istii in viata au reusit sa obtina costuri mai mici, iar comerciantii au inceput sa reproduca in voie opere ale artistilor importanti. Legea, in acest caz, este ignorata, mai ales daca nu exista plangeri.
In mod normal, pentru a obtine o lucrare in bronz, un artist isi finiseaza creatia in lut si ipsos, dupa care urmeaza turnarea si cizelarea. Rezulta un numar minim de copii, 1- 5. In final, artistul mai poate interveni pe piesa, semneaza si eventual numeroteaza fiecare exemplar. De aici inainte pot incepe neregulile. Fie mesterul toarna si pentru el cateva bronzuri, pe care apoi le finiseaza dupa stiinta lui, fie, postum, se produc copii clandestine. Dupa o lucrare in ipsos sau in teracota se pot reproduce alte piese in ipsos sau exemplare in bronz care, in mod normal, nu se deosebesc de originalele artistului decat prin finisare si compozitia aliajului. Astfel de copii sunt destul de greu de dovedit drept falsuri. Dar sunt scoase tiraje suplimentare si dupa bronzurile originale, acestea fiind evident doar niste copii mai mult sau mai putin fidele. Un expert le poate demasca imediat pentru ca au dimensiuni mai mici decat originalele, sunt prost cizelate, iar componenta aliajului este alterata. Dar prea putini sunt cei care fac astfel de demascari. Practic, niciuna dintre sculpturile autorilor decedati nu ajunge pe piata cu mentiuni despre o eventuala provenienta indoielnica.
In cataloagele caselor de licitatii apare in dreptul unui bronz mentiunea "tiraj postum". Acest lucru se intampla insa foarte rar, de vreo trei ani incoace. Despre majoritatea bronzurilor - unele vandute in mai multe exemplare -, ipsosurilor, teracotelor nu se spune nimic la capitolul provenienta. Iar deponentii, cei care scot pe piata astfel de copii clandestine, se bucura de clauza de confidentialitate specifica oricarei case de licitatii. Autoritatile nu intervin decat in cazul numelor grele, pentru care exista o presiune pe piata internationala: Brancusi, Marcel Iancu. In cazul acestor artisti, orice piesa scoasa pe piata este insotita de un studio critic extrem de bine documentat in privinta autenticitatii si provenientei. Dar e vorba de opere care valoreaza sute de mii, chiar milioane de euro. La Bcucuresti, majoritatea sculpturilor, piratate sau nu, se vand cu cateva sute de euro.