Ponderea in PIB a cheltuielilor de personal in sectorul bugetar a urcat de la 5,4% la 6%

Autor: Mediafax 08.01.2008
Cheltuielile de personal in sectorul bugetar au urcat cu 29,1% in primele 11 luni ale anului trecut, ponderea acestora in PIB fiind in crestere, de la 5,4% la 6%, potrivit datelor Ministerului Economiei si Finantelor privind executia bugetului general consolidat, informeaza Medifax.

La finele lunii noiembrie, cheltuielile de personal totalizau 23,3 miliarde de lei (18 miliarde lei in perioada similara din 2006), in timp ce investitiile, care au urcat cu 63,7%, au ajuns la 12,3 miliarde de lei (7,5 miliarde lei in 2006).

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro