Autoritatile de la Kiev intarzie vanzarea unui santier naval

Autor: Mediafax 18.06.2008
Constructorul de nave maritime Aker Yards a anuntat marti ca vanzarea santierului naval Nikolaev, din Ucrania, catre grupul rus FLC West nu a primit inca aprobarile necesare din partea autoritatilor pentru concurenta de la Kiev. In luna martie, Aker Yards a vandut, intr-o tranzactie de 450 de milioane de dolari, participatiile majoritare la trei santiere navale specializate in nave comerciale - cel din orasul ucrainean Nikolaev si alte doua in Germania - catre grupul de investitii rus controlat de stat. "Ne asteptam sa finalizam contractul asa cum am cazut de acord, insa nu am primit confirmarea pe care o asteptam", a declarat prim-vicepresedintele Aker Yards, Torbjoern Andersen. Compania norvegiana a precizat ca FLC West este responsabil pentru obtinerea aprobarilor si autorizatiilor necesare pentru transferul de proprietate. Tot odata, norvegienii au aratat ca, potrivit informatiilor detinute in legatura cu cererile depuse de FLC West, constructorul de nave se astepta ca tranzactia sa fie autorizata mult mai rapid. "Aker Yards nu cunoaste motivele acestei intarzieri", se mentioneaza intr-un comunicat al grupului norvegian.