Date pentru SRI si SIE de la operatorii de telecomunicatii

Autor: Mediafax 21.02.2008
Operatorii de telecomunicatii ar putea fi obligati sa retina anumite date ale utilizatorilor, nu si continutul convorbirilor, pe care sa le puna la dispozitia unor institutii, printre care Ministerul de Interne, SRI si SIE, pentru a fi utilizate la cercetarea si descoperirea infractiunilor. Datele vor fi retinute timp de 12 luni de la momentul efectuarii apelului si se refera, printre altele, la identificarea orei, duratei, tipului, sursei si destinatiei mesajului transmis. In functie de furnizorul de retea de comunicatie - telefonie fixa sau mobila, Internet - se vor retine numarul de telefon al apelantului, numele si adresa abonatului sau ale utilizatorului inregistrat, respectiv adresa Internet Protocol (IP). Obligatia de furnizare a unor astfel de date este inclusa intr-un proiect de lege aprobat, ieri, de Guvern si care va fi transmis Parlamentului spre aprobare. "Fu rnizorii de servicii si retele publice de comunicatii electronice ar putea fi obligati sa retina anumite date generate sau prelucrate in cadrul activitatii de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice, pentru a le pune la dispozitie autoritatilor competente, in scopul utilizarii in cadrul activitatilor de cercetare, descoperire si de urmarire a infractiunilor. Astfel, autoritatile competente pot localiza persoanele fizice si juridice si pot identifica apelantul, daca acesta este inregistrat in baza de date a operatorului de telefonie fixa sau mobila", potrivit Guvernului.