Forza Rossa livreaza maine cel mai scump Ferrari din Romania
Autor:
Bogdan Alecu
28.07.2008
Configurarea editiei limitate se realizeaza direct la uzina Ferrari din Maranello, si nu la showroom.
"Modelul Scaglietti 612 "One to One" a fost comandat in luna octombrie a anului trecut si va fi livrat clientului in cursul saptamanii viitoare", a declarat Ioana Florescu, marketing manager in cadrul Forza Rossa.
Pana in prezent importatorul Ferrari a livrat pe piata locala 15 automobile, de la demararea activitatii in primavara anului trecut, in timp ce numarul comenzilor depaseste 30 de unitati.
Incepand cu aceasta luna Forza Rossa a demarat si activitatea de comercializare a modelelor Ferrari second-hand. "Initial se dorea ca vanzarile masinilor second-hand sa fie sustinute de serviciul de buy-back al modelelor Ferrari, dar datorita cererii ridicate am luat decizia de a importa masini la mana a doua din Europa de Vest", a subliniat Florescu.
Forza Rossa si-a inceput activitatea de importator Ferrari in luna aprilie a anului trecut, in timp ce inaugurarea primului showroom a avut loc in luna mai a acestui an, in prezenta lui Luca di Montezemolo, presedintele Ferrari.