Steinmeier, contracandidatul lui Angela Merkel

Autor: Mediafax 08.09.2008
Partidul Social Democrat din Germania (SPD) era asteptat ieri sa-l nominalizeze pe ministrul de externe, Frank-Walter Steinmeier, pentru a candida impotriva cancelarului conservator Angela Merkel, in cadrul alegerilor federale de anul viitor, a anuntat o sursa din cadrul formatiunii. Decizia vizeaza unificarea SPD, care a scazut drastic in sondaje. Membri de rang inalt din SPD, partenerul de guvernare a crestin-democratilor (CDU) condusi de Merkel, s-au intalnit in apropiere de Berlin ieri pentru a stabili o strategie electorala si pentru a-l numi pe Steinmeier, in varsta de 52 de ani, contracandidat al lui Merkel. "Planuim acest scenariu", a declarat o sursa din partid, cu putin inainte de inceperea intalnirii. Socialistii traverseaza o criza din cauza diviziunilor pe tema colaborarii cu Partidul Stangii (Die Linke), unul dintre liderii acestuia fiind Oskar Lafontaine, considerat de membrii SPD drept tradator.