Marea Britanie pregateste 560 mld. euro pentru sectorul bancar. Brown vrea sa reinvie "traditiile" in banci

Ziarul Financiar 22.02.2009

Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, vrea sa interzica creditele ipotecare de 100% din valoarea locuintei, in cadrul unui program fulger de initiative menite sa salveze sectorul bancar, plan care ar putea include si un nou pachet financiar de 500 de miliarde de lire sterline, scrie Sunday Times.

In viitor, cumparatorii vor trebui sa gaseasca un depozit de cel putin 5%, chiar si in conditiile unei piete imobiliare in crestere. Decizia va afecta direct persoanele care isi cumpara o proprietate pentru prima data, noteaza publicatia britanica.

"Vrem sa vedem reinventarea sistemului de economisire traditional si a bancilor ipotecare traditionale in Marea Britanie, precum si contractarea creditelor in conditii prudente", a spus Gordon Brown sambata seara.

Anuntul vine inaintea unui program nou de sustinere a sectorului financiar, care ar putea costa pana la 500 de miliarde de lire sterline.