Multinationalele ar putea fi obligate sa plateasca in Romania o parte din CAS pentru expati

Ziarul Financiar 25.06.2009
Incepand cu 2010, companiile care detaseaza expati ar putea sa plateasca contributii sociale pentru cel putin 25% din activitatea acestora pe plan local, potrivit unei initiative legislative aflata in dezbatere la Parlamentul European. In prezent, contributiile la asigurarile sociale (CAS) sunt platite de catre angajatorul din tara de origine a managerului expatriat si nu in tara de destinatie. Noua propunere, care asteapta ratificarea din partea Parlamentului European, presupune ca un procent de cel putin 25% din timpul sau remuneratia expatilor sa fie atribuita muncii efectuate in tara in care acestia sunt detasati si sa se plateasca CAS din partea angajatorului local. Nivelul contributiilor la asigurarile sociale (CAS) platite de angajator este in prezent de 20,8%, la care se adauga contributiile la asigurarile sociale de sanatate, de 5,2%, si contributiile la somaj, de 0,5%. „In climatul economic actual, cand directorii si conducerea companiilor analizeaza costurile poate mai intens decat in anii precedenti, orice oportunitate de a optimiza aceste costuri ar trebui luata in mod serios in considerare", spune Thomas Standring, director executiv si director regional pentru servicii de asigurari sociale in cadrul Ernst & Young.