Administratorii Flamingo vor sa lucreze gratis
Autor:
Vlad Anastasiu
19.10.2009
Consiliul de Administratie al Flamingo (FLA) va propune
actionarilor companiei ca viitorii administratori, care urmeaza sa
fie alesi in AGA de la inceputul lunii noiembrie, sa nu fie platiti
pentru aceasta functie iar durata mandatului sa fie de trei ani.
"Propunerea Consiliului de Administratie este ca administratorii
care se vor alege in cadrul AGA sa nu primeasca nicio remuneratie
din partea societatii pentru exercitarea atributiilor care le vor
reveni in calitate de administratori", se arata in materialul
informativ emis de Flamingo. In prezent Consiliul de Administratie
al Flamingo este condus de Alexander Adamescu, fiul omului de
afaceri Dan Adamescu (foto), acesta din urma detinand 17,5% din
titlurile companiei. Fiul lui Adamescu a fost numit presedinte al
CA in luna septembrie, dupa ce compania Midfair Management Services
a preluat un pachet de 22% din actiunile Flamingo de la fondul
american de investitii QVT iar Dragos Simion a renuntat la
functie.