MEMORIA CARTII POSTALE/ Minunaţii noştri actori… politici

In zilele de după căderea lui Ceauşescu, in decembrie 1989, Victor Rebengiuc a apărut la Televiziuea Română Liberă cu un sul de hârtie igienică, spunând apăsat că mulţi dintre cei care se ingrămădeau atunci să apară pe sticlă pentru a infiera ceauşismul şi a propovădui democraţia ar trebui să se şteargă mai intâi la gură ...

Victor Rebengiuc fusese şi a rămas un mare actor fără să fi făcut nici un fel de compromis politic, nici pe scenă sau ecran şi nici in birou sau pe hârtie. La fel a fost şi cazul regretatului George Constantin care, deşi fusese secretarul de partid al Teatrului Nottara, refuzase mereu să apară in spectacole omagiale dedicate lui Nicolae Ceauşescu, aşa cum bunăoară făcuse Gheorghe Cozorici.

Pe de altă parte, nu s-au auzit voci postdecembriste care să-i impute marii doamne a scenei româneşti, Lucia Sturdza Bulandra, faptul că a acceptat in anii de inceput ai puterii comuniste directoratul Teatrului Municipal ce-i va purta numele. Tot aşa, bucureştenilor anului 2008 care umplu până la refuz sala Teatrului Naţional la spectacolele cu nonagenarul Radu Beligan in distribuţie puţin le pasă că acesta a fost membru in Comitetul Central al PCR din 1969 şi până la căderea comunismului. Despre Octavian Cotescu, fost profesor şi rector al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, deşi a fost deputat de Bucureşti in Marea Adunarea Naţională şi a publicat articole despre accentuarea laturii educative a procesului didactic şi relaţia dintre şcoala de teatru şi ideologie, foştii săi studenţi, precum regizorul Gelu Colceag sau actorul Radu Gheorghe, vorbesc foarte frumos şi cald, argumentând că "trebuia să obţină bani pentru Institut, iar asta era o condiţie pentru a lua finanţările". Este totuşi o mare deosebire faţă de o altă mare actriţă, Dina Cocea (deputată in Marea Adunare Nationala intre 1965 şi 1969), care slăvea in discursuri regimul comunist şi pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Alţi actori populari ai anilor 50-60, precum George Calboreanu, Elvira Godeanu, Ştefan Ciubotăraşu sau Costache Antoniu au girat regimul comunist cu numele şi creaţiile lor, bucurându-se in schimb de titluri de inspiraţie sovietică, precum cel de "artist emerit" sau de "artist al poporului".

De fapt, in cazul actorilor, la fel ca pentru toţi creatorii de artă, ceea ce contează cu adevărat şi a rămas in memoria colectivă este opera lor, ceea ce au lăsat ei pe scenă, pe ecran, in scrierile, tablourile sau sculpturile lor şi nu ceea ce au consimţit să facă in birou sau in sălile de şedinţe. Atunci când au acceptat, din raţiuni meschine, carieristice sau din simplu orgoliu ca talentul, harul lor creator să fie subordonat, incorporat unei politici de circumstanţă, in care poate că nici nu credeau sau despre a cărei nocivitate nu-şi făceau nici o iluzie, atunci ei singuri s-au condamnat la uitare şi respingere de către public, fie acesta spectator, cititor sau simplu privitor.

Dată fiind considerabila influenţă pe care marile staruri de la Hollywood o au asupra electoratului american, a devenit o practică comună, unanim acceptată, susţinerea publică, deschisă de către acestea a unuia sau altuia dintre candidaţii la preşedinţia SUA pe timpul campaniei electorale. Alte mari staruri americane, precum Arnold Schwarzenegger, au optat, cu succes, pentru o carieră politică (guvernator al Californiei) sau s-au angajat in proprii campanii de opinie şi atitudine publică, spre exemplu ca ambasadori ai bunăvoinţei. Asemenea şi la noi, actorul Ion Caramitru şi-a asumat incă din decembrie 1989 o poziţie anticomunistă clară, ca membru al PNŢCD fiind ministru al Culturii intre 1997 şi 2000, la fel cum Mircea Diaconu a devenit in 2008 senator PNL, fără ca aceste cariere politice să se reflecte in vreun fel in creaţia lor artistică. In schimb, Sergiu Nicolaescu, foarte popular in perioada comunistă ca urmare a succesului incontestabil de public al filmelor sale istorice, a reuşit in perioada postdecembristă să-şi atragă multe antipatii, comentarii devafavorabile şi chiar distanţări sensibile ale vechilor admiratori, nu datorită carierei sale de senator PSD, cât orientării din ce in ce mai vădit "politic partizane" a filmelor sale şi modului in care şi-a folosit statutul politic pentru finanţarea şi promovarea producţiilor sale.

CALIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) si doctor (Magna cum Laude) in stiinte militare, a fost ofiter in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presa scrisa si apoi ca ofiter specialist in operatii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo si Afganistan. A publicat mai multe volume despre propaganda, razboi mediatic si istorie militara in România si Statele Unite. Din 2008 este colaborator al "Ziarului de Duminica" si revistei "Flacara".