GENEALOGII/ Familia Pisoschi

Autor: Mihai Sorin Radulescu 28.10.2009
Deşi de obârşie alogenă, familia Pisoschi s-a impământenit de multe generaţii. Paharnicul Constandin Sion consemnează in a sa "Arhondologie a Moldovei", pusă pe hârtie la jumătatea veacului XIX: "Leşi, peste 180 ani veniţi, au fost boiernaşi, pănă pe vremea domnului Cantimir; atunce, unul din ei s-au făcut pitar şi tot intre boiari au fost şi cu cinuri şi fără cinuri, pănă la domnul Calimah, când pe un Mihalachi, ce au fost samiş la Tecuci, l-au făcut paharnic şi pe Costachi stolnic; la Ioan vodă, Tudurachi, ce i se zic' Deliboier, s-au făcut serdar. La Mihai vodă pe Costachi l-au făcut spatar, pe ficiorul său Neculai căminar şi pe Dimitrachi, ficiorul paharnicului Mihalachi, căminar. După rânduirea domnului Ghica la domnie, in anul 1849, pe căminariul Neculai l-au făcut ispravnic la Dorohoi, nu doar că vrednicia sau neinteresateţa sa dezinteresult l-au chemat la acel post, ce linguşirea la care-i desăvârşit" (ediţia 1973, pp.205-206).
Potrivit unei spiţe scrise de mâna lui Ferdinand Bartsch, care provine insă foarte probabil de la genealogistul Ştefan Cernovodeanu, fratele heraldistului Dan Cernovodeanu şi al istoricului Paul Cernovodeanu, succesiunea generaţiilor ar fi următoarea: Pisoschi - căsătorit cu Anuşca - apare ca prenume, devenit nume de familie. Fiul său, Grigorcea, căsătorit cu Tudosia, fiica velitului Pătraşcu Şoldan, a avut, la rândul său, câţiva copii, dintre care Ioan, vornic, căsătorit cu Alexandra Barbovschi.
Spre sfârşitul veacului XVIII, arborele s-a despărţit in două ramuri: cea scoborâtoare din căminarul Alistar Pisoschi, căsătorit cu Casandra Arapu, şi cea a fratelui său, spătarul Costache Pisoschi. Din căsătoria acestuia din urmă cu Marghioala Brănişteanu, dintr-o familie boierească cunoscută din Botoşani, s-au născut opt copii, intre care Nicolae, colonel, avea să devină aghiotant şi om de incredere al lui Vodă Cuza. A avut doi fii, pe Alecu, diplomat, şi pe Dimitrie, inginer.
Ramura lui Alistar Pisoschi s-a stins la inceputul secolului XX: fiul său, Teodor, a fost căsătorit cu Tudosia Pilat, din familia poetului Ion Pillat. Teodor Pisoschi a avut, la rândul său, o fiică, Aglaie, căsătorită cu junimistul Alexandru D. Holban, o fiică, Ileana, şi un fiu, Teodor. Vasile Panopol ii făcea acestuia din urmă un portret hazliu, in "Pe uliţele Iaşului": "Todiriţă Pisoski, de o sclipitoare inteligenţă, de vastă cultură, mai ales juridică, făcuse strălucite studii in Franţa s…t. Cu toate că era din Botoşani a binevoit să profeseze avocatura in Iaşul nostru. Acolo a dus timp indelungat o viaţă de boem; deseori fără un sfanţ, uneori căpătuit cu onorariuri imbelşugate pe care se grăbea să le risipească. Galanton, mâncăcios, pofticios şi insetat, aduna in jurul său, când se afla in fericite zile de belşug, mai mulţi tineri, in compania cărora toca toţi banii câştigaţi prin destoinică muncă, in chefuri cu vinuri alese, trufandale exotice şi nelipsit papuc. Dar vai! in curând arginţii se iroseau şi iarăşi un şir de zile grele se succeda celor norocoase " (p.95).
Un frate al colonelului Nicolae Pisoschi, Vasile, a avut posteritate care ajunge, pe linie bărbătească, până astăzi. In centrul Botoşanilor, pe strada principală, vis-à-vis de Muzeul Judeţean de Istorie, o casă fostă Pisoschi (vezi fotografia) aminteşte de acest neam cunoscut al oraşului şi al Moldovei de nord.

MIHAI SORIN RADULESCU - n. 1966, Bucureşti. Profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Specialist in istorie socială românească şi genealogii. Volume publicate: "Elita liberală românească, 1860-1900", Editura All, 1998, "Genealogii", Ed. Albatros, 1999, "Genealogie românească", Editura Istros, 2000.