FANTASY & SCIENCE FICTION / Esecurile marilor maestri
Din cand in cand ajungem sa citim (cu o incapatanare demna de o
cauza mai buna) cate o carte a unui autor foarte cunoscut, foarte
respectat, intrat de-o vreme in randul clasicilor, si dupa ultima
pagina ne intrebam de ce am dus-o pana la capat. De ce n-am
abandonat-o la primele semne de slabiciune. Sau la
urmatoarele.
Ce ne face sa nu abandonam lectura atunci cand e vorba despre o
care nereusita a unui mare maestru? Sa fie doar speranta ca autorii
celebri nu pot rata absolut? Ca ceva-ceva tot vom gasi in acea
carte? Sau ca poate porneste mai greu, dar cu siguranta pe parcurs
isi va reveni?
Cred ca, pur si simplu, in cazul autorilor celebri ne e mai greu sa
acceptam ca si ei dau rateuri. Si imi amintesc acum de micul roman
Dintr-o lume in alta, de Adolfo Bioy Casares. Ce aiureala! Sau ce
parodie!
De la marii autori avem pretentii. Cu ei suntem mai putin
indulgenti. Daca gasim o carte proasta a unui necunoscut... Bine,
pe aceea, probabil, nici n-o vom gasi, avem si noi criterii de
selectie, nu? Dar cand ne aflam in fata unui rateu al unui mare
maestru... (si nu ma refer aici la seriile lungi care se dilueaza,
ci la carti de sine statatoare) ne simtim tradati. De parca ei ar
fi niste masini de scris capodopere. De parca... Ce sa-i faci,
frustrarea cititorului este mare. A fanului F&SF, si mai
si.
E usor de ratat in F&SF? Mai usor decat in mainstream? Evident.
Conditiile sunt altele. Cerintele sunt altele. Pentru ca un roman
poate fi realizat ca roman, insa vandut/receptat ca SF ori
fantasy... sa rateze exact elementele de gen. Mai mult: ratarea
acestora sa duca la indepartarea cititorului de text, sa duca la
ratarea intregii carti.
Aceste ganduri mi-au fost starnite de recenta lectura a volumului
Cartea lui Ptath, de A.E. Van Vogt (Leda, 2009, traducere de Ligia
Caranfil). Pe coperta a patra se spune ca este singurul lui roman
fantasy. Nu pot sa nu ma intreb de ce a fost ales spre publicare.
S-au tradus multe dintre cartile lui Van Vogt; nici pentru Leda nu
este o noutate, in defuncta colectie "Galeria fantastica" a aparut
Odiseea navei Space Beagle (2006). Ne amintim cu placere de alte
carti publicate in romaneste la inceputul anilor '90, de Arsenalele
din Isher, de Fauritorii de arme, de Lumea non-A... De ce a fost
ales acest roman acum? Probabil pentru motivul mentionat anterior:
e singurul roman fantasy scris de Van Vogt.
si totusi eu mai gasesc un motiv: Cartea lui Ptath a fost publicata
de Van Vogt in 1947, iar Tolkien a publicat Fratia inelului, primul
volum al seriei Stapanul inelelor, in 1954. C.S. Lewis a publicat
sifonierul, leul si vrajitoarea, primul volum al Cronicilor din
Narnia, in 1950. Poate editorul roman a vrut sa ne atraga atentia
asupra unui fantasy de dinainte de marile romane ale genului. Si
poate ca ar trebui sa-l judecam ca pe un fantasy scris inaintea
"descalecatorilor"...
...Daca ar fi vorba de un fantasy pe acea linie. Dar Cartea lui
Ptath este un roman despre zei, despre lupta dintre Ptath (impreuna
cu sotia lui, L'onee) si zieta Ineznia, despre o cavalcada de
treceri dintr-un trup intr-altul, despre un salt in timp de doua
sute de milioane de ani (cand Pamantul, in cele trei tinuturi -
Gonwonlane, Accadistran si Nushirvan -, va avea zeci de miliarde de
locuitori!)... Romane cu zei au mai fost, dar nu le zicea nimeni
fantasy, probabil. Azi le putem incadra la fantasy, dar azi suntem
si la cincizeci de ani dupa Stapanul inelelor, dupa Narnia etc. Cum
ziceam, pretentiile sunt altele.
Sa retinem coperta editiei de la Leda, cu o ilustratie de Peter
Elson, care o reproduce pe cea a editiei din 1984 de la Panther
Science Fiction. Leda stie sa ofere carti foarte bine facute. Chiar
si atunci cand nu face cea mai buna alegere a titlului.