REPORTAJ / Noua ne e dor de poezie (I)

Un gest, oricat de frumos ar fi el, risca sa fie uitat si amintirea lui se estompeaza in timp pana la a-l considera un simplu accident, rod al unei conjuncturi favorabile. Adica nu te poti baza pe el. Doar repetat capata semnificatie. In general, noi, romanii, avem proiecte ample, pe care le incepem bine, admirabil, dar pe care le abandonam pe parcurs si traim din amintirea unui gest care ar fi putut deveni o atat de frumoasa, de binefacatoare traditie.
Prima "Petrecere cu poezie, prieteni si… trufe de ciocolata" a starnit entuziasm. La unison, participantii, publicul si presa au fost de acord ca Festivalul de la Iasi a fost un eveniment memorabil, poate unul dintre cele mai rafinate manifestari de acest gen din Romania ultimilor ani. Riscul? Sa ramana doar cu o prima editie, cu amintirea unui fapt cu adevarat extrem de placut. Riscul era cu atat mai mare cu cat nu traim nici cele mai bune timpuri cu putinta, nici in cea mai buna lume posibila.
Sa fim realisti si sa nu vedem numai aerul rarefiat al poeziei: un astfel de festival presupune costuri imense, iar in vremuri de criza mai nimeni nu se inghesuie sa dea bani pentru si pe poezie.
Organizatorul, sufletul, motorul -cum sa-l numesc cat mai exact? - acestui Festival este Emil Stratan. Un om pe care il definesc doua trasaturi esentiale: gustul rafinat pentru arta si incapatanarea de a face ceva. Pentru ca este vorba de o tenacitate iesita din comun in a organiza, in 2009, o petrecere de anvergura celei de la Iasi. Cum si de unde, cu ce eforturi si cu ce costuri numai el le stie in amanunt. Cert e ca vom avea editia a doua a "Petrecerii...".
Festivalul este tutelat de doua mari spirite poetice, iar alaturarea lor nu este deloc fortata: Mihai Eminescu si Cezar Ivanescu. Exista corespondente, exista locurile Iasiului -si in general ale Moldovei - care ii leaga pe cei doi mari poeti, exista, de asemenea, cultul unuia, al lui Cezar Ivanescu, pentru celalalt, Mihai Eminescu. Iata ce spunea Cezar Ivanescu intr-un dialog cu Lucian Vasiliu despre Eminescu, despre spatiul in care te nasti si despre marea boierie care este poezia:
"Spre rusinea mea, am ajuns la Ipotesti, prima oara-n viata mea, abia anul trecut, in iunie 1992. Motivul e lesne de inteles. N-am dat niciodata curs unei astfel de chestii conventionale. Nu stiu de ce, poate ca in destinul meu scria sa nu vad Ipotestiul pana la varsta aceea. Dar, odata ajuns acolo, lucrurile inteligente nici n-au rost sa fie pomenite aici pentru ca ar parea stupide. Am inteles ceva, de la prima vedere: ca Eminescu traia, acolo unde traia, un trai boieresc, era intr-un spatiu boieresc. Casa, locurile din jur aveau o asemenea generozitate, plinatate si bogatie, largime, ca am inteles imediat sufletul cu care s-a nascut, sufletul care s-a deschis spre lume. Asta conteaza! Asa cum la un nou-nascut conteaza prima gura de aer pe care o trage in piept si care, nu stim in ce cantitate, ramane acolo pana la moarte. Aerul acela de Ipotesti i-a transmis o asemenea largime de spatiu, de viata, de orizont lumesc, incat se poate spune ca s-a nascut cu un suflet regesc, cu o plinatate divina de a privi viata. Totul era atat de mare, de larg, de primitor, de indestul, o lume cu de toate care-i oferea de toate. Sigur ca s-a nascut cu un suflet urias, cu o minte deschisa spre legendar si spre fabulos, pentru ca era locul acela minunat. Eu am trait in copilarie vacantele de scolar la bunicii de la tara, care aveau o gradina mare, uriasa, in vatra satului, cu livada, cu vie. Era, de fapt, o gradina formata din pamantul meu, in care calatoream, eram un print cu ghioaga mea de copil in mana, eram investit regal in zilele acelea si ma simteam cu adevarat un rege acolo, pe un altfel de pamant. Cu suflete din astea se nasteau copiii de razesi sau de boieri sau de boiernasi din Moldova. Nu cu suflete de sclavi cum s-au nascut astia din ultima vreme. Noi simteam altfel, ca-i al nostru pamantul, si de la pamantul acesta pe care pasteam vitele sau de pe care culegeam roadele ni se parea ca tot Pamantul este al nostru. Si ne simteam responsabili pe pamantul Moldovei! De aici ne veneau boieria, mandria, emfaza asta. De aici venea boieria moldoveanului, de la mosia lui, pe care el era stapan si nu un coate-goale cine stie pe unde."
In prima zi a Festivalului se va proiecta un documentar Eminescu si va fi lansata prima revista-obiect din Romania, "Academia de Poezie", in care vor aparea tulburatoarele marturisiri facute de Cezar Ivanescu lui Lucian Vasiliu. Cand asezi o manifestare sub aura, in atmosfera, in spiritul celor doi poeti, fara indoiala ca ea are premisele unui fapt de exceptie.

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Romane (2004) pentru romanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul numar, saptamanal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul de Duminica".
Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.