SERIAL ISTORIC/ Femeile romane (III). Cine a fost Mita Biciclista
Autori:
George Marcu
,
Rodica Ilinca
11.11.2009
Editura Meronia
pregateste o alta surpriza cititorilor: Dictionarul
personalitatilor feminine din Romania. Autori: George Marcu si
Rodica Ilinca. Dictionarul va iesi pe piata la sfarsitul lunii
noiembrie. Publicam, incepand cu acest numar al "Ziarului de
Duminica", o seama de fragmente din acesta.
"Avand telul indraznet de a
acoperi multe paliere temporale - de la Evul Mediu pana la stricta
actualitate - si totodata numeroase domenii de ilustrare -
politica, stiinta, arte (ale cuvantului sau ale imaginii), sport,
viata militara, mass-media - si tinand seama de amplificarea
progresiva a afirmarii feminine in plan social, autorii trebuie sa
fi avut ezitari in alegerea candidatelor, regrete pentru omitere
sau chiar includerea unora dintre ele, cum pot avea si spectatorii
externi.
Numarandu-ma printre acestia, am fost la inceput surprinsa
sa gasesc, printre atatea personalitati eminente prin dotare
intelectuala, curaj de opinie, devotament dus pana la sacrificiu,
si nume de persoane care au sapat la temelia fiintei noastre
nationale si si-au folosit parghiile inaltelor posturi politice
detinute ca sa ajute la instalarea si mentinerea regimului
totalitar de sinistre consecinte. Apoi, insa, a trebuit sa admit
ca, de vreme ce aceasta a fost traiectoria Romaniei, epoca
nefasta nu poate fi pusa intre paranteze, ci trebuie cercetata
lucid si corect. Asa cum si fac autorii Dictionarului,
dintr-o optica moderna, deschisa si obiectiva." (Din
"Cuvant-inainte" de Gabriela Cretia)
Mihaescu Maria (Coana Mita
Biciclista, foto 1) (n. a doua jumatate a sec. XIX, Filipestii de
Padure, Prahova - d. prima jumatate a sec. XX, Bucuresti).
Membra a protipendadei bucurestene, prima femeie din Romania care a
aparut pe bicicleta in public. Originara din Filipestii de Padure,
era o femeie extrem de frumoasa. Cu parul scurt, blond, ingrijit de
cele mai scumpe coafeze de pe Calea Victoriei, a fost curtata de
barbati celebri ca Nicolae Grigorescu, Octavian Goga sau, dupa
mitologia locala, Regele Ferdinand, care i-a daruit o casa in Piata
Amzei, si Regele Manuel al Portugaliei, a ramas fidela doctorului
Nicolae Minovici, singura ei iubire. A devenit faimoasa, in 1898,
datorita plimbarilor cu bicicleta ei cu ghidon de argint pe Calea
Victoriei, imbracata in pantaloni si cu o cascheta de matase
infasurata de un voal alb prins cu doua "ace a la madame Buterfly"
. Cel care a facut-o "celebra" a fost ziaristul George Ranetti,
redactor sef al revistei "Furnica"; suparat ca aceasta nu-i
impartaseste sentimentele, el a lansat o serie de poezioare
deocheate la adresa ei. Dupa moartea primului sot, pentru a-si
continua traiul pe picior mare, cu slugi, masina si trasura la
scara, s-a casatorit cu generalul Dumitrescu pe care, dupa ce au
inceput sa scapete, il trimitea la cersit, pentru a putea lua cina
la restaurantul de la Athenee Palace. Acesta, imbracat saracacios,
cerea trecatorilor bani langa un magazin de pe str. Mendeleev. Dupa
ce strangea destul, se imbracau elegant si mergeau sa cineze in
oras. Vorbea tuturor de sus, numai in franceza, chiar si slugilor,
o familie de imigranti polonezi, care nu intelegeau nimic, si
practica niste chirii destul de piperate. Istoricul Neagu Djuvara,
care i-a fost chirias, intareste datele despre existenta ei: "Stiam
ca o cheama «biciclista» si ma distram ca exista o cucoana pe care
o cheama asa".
Stoenescu-Caragiani Elena (n.
13 mai, 1887 - 29 mart. 1929, Bucuresti). Prima femeie-aviator
din Romania. Fiica medicului de origine macedoneana Alexandru
Caragiani si a Zeniei Radovici si-a sustinut lucrarea de licenta in
Stiinte Juridice, in 1913. Indragostita de pilotaj, a inceput sa se
intereseze despre zbor la cei specializati in acest domeniu, cum ar
fi cumnatul sau, lt. Andrei Popovici. A urmat primul zbor, in 1912,
impreuna cu profesorul sau de echitatie, Mircea Zorileanu, posesor
al unui brevet de pilotaj eliberat in Franta. S-a inscris in "Liga
Aeriana", Scoala de pilotaj condusa de printul George Valentin
Bibescu, fiind singura femeie cursant, fapt care a indignat pe
foarte multa lume. Lectiile de pilotaj le-a luat cu Constantin
Fotescu, cpt. Nicu Capsa si Mircea Zorileanu pe avioane de tip
"Farman", "Wright" sau "Santos Dumont", speciale pentru
antrenament. La terminarea cursurilor, cererile referitoare la
acordarea brevetului de pilot civil adresate ministerelor
Invatamantului si Apararii i-au fost respinse de catre Spiru Haret
si gen. Crainiceanu, lucru care a facut-o sa mearga in Franta. S-a
inscris la Scoala Civila de Aviatie din Mourmelon le Grand, in
Champ de Chalon, condusa de Roger Sommer, a dat toate examenele si
a primit, la varsta de 27 de ani, Brevetul International de Pilot
Aviator, cu nr. 1591, eliberat in 22 ian. 1914 de Federatia
Aeronautica Internationala. Refuzata cu ostentatie in tara, s-a
angajat, mai intai ca reporter al unui important cotidian francez,
mergand in Caraibe, Mexic sau America de Sud, apoi corespondent de
razboi pentru un trust de presa mexican. Dupa intrarea Romaniei in
razboi, in 1916, E. C. S. a cerut, pe rand, sa participe, in
calitate de pilot, la apararea tarii, sau sa transporte raniti in
spitale, sa aprovizioneze cu medicamente sau materiale punctele
sanitare de pe front cu avionul, dar a fost intotdeauna refuzata.
S-a inscris in Crucea Rosie ca infirmiera, participand alaturi de
Maria Ventura la ingrijirea ranitilor romani, intr-un spital de
campanie din Bucuresti si, dupa retragerea armatelor si
institutiilor romanesti in Moldova, a organizat, impreuna cu sora
ei, un punct sanitar la casa parinteasca de la Tecuci. Dupa
incheierea razboiului s-a casatorit cu avocatul Virgil Stoenescu,
impreuna cu care s-a stabilit la Paris. A profesat ziaristica in
Franta, Mexic, S.U.A., state din Africa sau Asia, in special
repartizandu-i-se evenimente aeriene. Bolnava grav de ftizie, a
revenit in tara. A fost inmormantata la Cimitirul Bellu.
(G.M.)
Capsali Floria (n. 25 febr.
1900, Bitolia, Macedonia - d. 29 iun. 1982, Bucuresti).
Balerina, coregraf. Nepoata de sora a actorului Ion Manolescu (care
a devenit tutorele sau), dupa stabilirea in Romania (1913), a urmat
liceul la Scoala Centrala din Bucuresti, apoi a studiat la Academia
de Teatru si la Conservator. Dupa absolvire merge pentru
specializare in Franta, unde a studiat timp de noua ani cu marii
coregrafi Enrico Cecchetti si Nicolas Legat. In paralel a urmat
cursuri de Istoria Artei la Sorbona. Revenita in tara, a infiintat
o scoala particulara de balet, unde s-au format Marie Jean
Livezeanu, Mimi Tutunaru, Gabriel Negri, Oleg Danovschi, Gabriel
Popescu, Trixi Checais, Gelu Matei, Petre Bodeut, Mitita
Dumitrescu, Bella Balogh s.a. A reusit sa imbine rigorile dansului
clasic cu dansul popular autentic, creand coregrafii bazate pe idei
proprii; pentru a reusi acest lucru a participat la cercetarile
etnografice coordonate de Dimitrie Gusti. Maestra de balet la Opera
Nationala (din 1938), F. C. reorganizeaza trupa, marind
numarul solistilor si formand un grup de asistenti pe care-i
coordona direct. Dupa instalarea regimului comunist, a activat la
Rapsodia Romana, a fost directorul Operei Romane si a organizat
scoala de balet din Bucuresti (actualul Liceu de Coregrafie "Floria
Capsali"). Printre cele mai cunoscute coregrafii ale sale au fost
Papillon de Robert Schumann, Mefisto-Walzer de Franz
Liszt, Nunta din Carpati de Paul Constantinescu,
Demoazela Mariuta de Mihail Jora, Expozitia de George
Enescu, Taina de Mihail Andriciu, Priculiciul de Zeno
Vancea sau Carnavalul de Robert Schumann, ultimele trei
caracterizate printr-un autentic amestec intre folclor si dansul
cult. A organizat primele spectacole de euritmie din Romania (ele
mai existau doar in Germania), pornind de la poeziile
Duhovniceasca de Tudor Arghezi, Domnisoara Huss de
Ion Barbu si Vreau sa joc de Lucian Blaga. "F. C. a
fost si ramane una din marile personalitati ale culturii noastre, o
rafinata, eleganta si culta prezenta pe scena dansului romanesc,
teoreticiana si practicanta de exceptie, creatoare de scoli, studii
si valori, creatoare de artisti-dansatori ce-au cucerit la randul
lor lumea. De fapt, F. C. este sinonimul dansului si
baletului romanesc, stralucitor exemplu pentru cei ce vor sa
imbratiseze aceasta arta unica" (Doina Moga).
Cebotari (Cibotaru) Maria
(foto 2) (n. 10 febr. 1910, Chisinau, Basarabia - d. 9 iun. 1949,
Viena). Cantareata de opera, actrita de teatru si film. Cel
de-al cincilea copil din cei doisprezece ai profesorului Ion si ai
Mariei Cibotaru, face primele clase la Scoala Normala de Fete si la
Capela Metropolitana din Chisinau, sub atenta supraveghere a
protoiereului Mihail Berezovski, dirijor si compozitor, cel care a
indrumat-o spre Conservatorul "Unirea" din acelasi oras, pe care
l-a absolvit in 1929. Debuteaza pe scena in ansamblul Corului
Metropolitan, la varsta de 14 ani, dupa care, un an mai tarziu,
canta arii din Tosca, de Giacomo Puccini si Aida, de
Giuseppe Verdi. In 1927 - 28, participa la un turneu in Franta cu
trupa de cantarete si dansatoare condusa de contele Alexandr
Virubov, ocazie cu care studiaza la Conservatorul din Paris, avand
o bursa din partea statului roman. Dupa absolvirea Conservatorului
din orasul natal, este angajata ca actrita la Teatrul de Arta din
Moscova dar, dupa scurta vreme, pleaca sa studieze la Berlin. S-a
perfectionat la Hochschule für Musik, in 1929 - 31, cu profesorul
de canto Oskar Daniel, pe care a absolvit-o cu magna cum
laude. Ca soprana debuteaza solistic, in 15 apr. 1931, cu rolul
"Mimi" din Boema de G. Puccini, avand ca partener pe
Beniamino Gigli, la opera din Dresda, unde a ramas ca solista pana
in 1943, perioada in care a dat reprezentatii si pe scena Operei de
Stat din Berlin. Ulterior este angajata ca solista permanenta a
Operei de Stat din Viena, unde va canta pana la moarte. Presa a
elogiat-o inca de la inceput: "M.C. ... o frumusete cu totul
deosebita... Vocea ei, tinuta scenica nu au asemanare… O noua stea
a aparutpe firmamentul operei mondiale". A stralucit in operele lui
Wolfgang Amadeus Mozart, obtinand un imens succes cu rolul contesei
din Nunta lui Figaro, la festivalurile de la Salzburg, la
invitatiile lui Bruno Walter, Herbert von Karajan si Richard
Strauss, care a creat pentru ea opera Salomeea. Printre
rolurile interpretate se mai numara si "Zerline" din Don
Juan si "Constanta" din Rapirea din Serai, de W.A.
Mozart, "Tatiana" din Eugen Oneghin a lui Piotr Ilici
Ceaikovski sau "Gilda" din Rigoletto, de G. Verdi. A cantat
sub bagheta unor mari dirijori ca H. von Karajan, B. Walter, R.
Strauss, Fritz Bush, Arturo Toscanini, Clemens Krauss, Karl Böhm
sau Wilhelm Furtwängler. Turnee artistice la Viena, Bruxelles,
Stockholm, Praga, Paris, Roma, Milano, Anvers, Copenhaga, Florenta,
Londra, Geneva, Zürich, Salzburg, Riga, Bucuresti s.a. Debutul ca
actrita are loc in 1936, cu muzicalul Mädchen in Weiß
(Fetele in alb), in regia lui Viktor Janson, dupa care au urmat
Solo per te, in 1937, Giuseppe Verdi, in 1938,
Amami, Alfredo!, toate trei in regia lui Carmine Gallone,
Starke Herzen im Sturm, in 1938, in regia lui Herbert
Maisch, unde joaca alaturi de actorul Gustav Diessel, cu care s-a
si casatorit. Unul dintre filmele in care a jucat, Odessa in
flacari, a obtinut medalia de aur la Bienala de la Venetia.
Karl Sheneval, critic de arta, afirma: "Este una dintre celebrele
cantarete de opera care au devenit celebre si pe ecran. si una
dintre putinele actrite de cinema capabile sa interpreteze roluri
in diferite limbi… Filmele se realizeaza in varianta germana,
italiana, romana… Vocile partenerilor sunt dublate in diferite
limbi… numai M. C. ramane in toate variantele. Are un simt
al limbilor foarte dezvoltat si un talent extraordinar…". Turneele
ei in strainatate sau filmarile pe platou erau atat de frecvente
incat colegii au supranumit-o "cantareata zburatoare". La doar 24
de ani, a primit cel mai inalt titlu onorific din Germania si
Austria, "Kammersängerin", iar pentru meritele ei deosebite, statul
roman i-a acordat "Coroana Romaniei" in grad de Comandor. Corpul
neinsufletit al marii artiste a fost purtat pe umeri in jurul
Teatrului de Opera de la Viena. A fost condusa de mii de oameni
spre locul de veci de la Cimitirul Döblinger, unde a fost
inmormantata alaturi de Gustav Diessel. Considerata predecesoarea
Mariei Callas, numele ei este dat unor strazi din metropole
europene. In anul 2000, a fost dezvelita o placa comemorativa la
fosta sa locuinta din Berlin, iar in 2004, a avut loc la Chisinau
premiera filmului Aria, realizat de Vlad Druck dupa
scenariul lui Dumitru Olarescu, despre viata si activitatea marii
cantarete, ulterior interzis de autoritatile romanofobe de la
Chisinau.
Chaborski Gabriela (n. 14
oct. 1891, Barlad, jud. Vaslui - d. 25 nov. 1936, Bucuresti).
Chimist, prima femeie-conferentiar universitar din Romania. Fiica
inginerului de origine poloneza L. Chaborski si a unei romance, a
urmat cursurile liceale la Ploiesti si pe cele universitare la
Facultatea de Stiinte Fizico-Chimice din Bucuresti pe care a
absolvit-o in 1916. Lucrarea de doctorat sustinuta le Geneva, la 22
mart. 1919, are la baza o noua forma de levura (ciuperca
unicelulara), pe care o descoperise facand analiza unei banane
intrata in fermentatie. Admisa la Catedra de Chimie Generala si
Electrochimie din Universitatea bucuresteana, mai intai asistent,
in 1920, apoi conferentiar de Chimie anorganica, in 1924, a
elaboratmetode originale de separare si dozare a unor elemente,
precum si lucrari referitoare la studiul moleculei, cu ecouri atat
in tara cat si in strainatate. Profesorul Georges Urbain,
descoperitorul lutetiului, specialist in domeniul lantanidelor, a
tinut mai multe comunicari despre lucrarile savantei la Societatea
de Chimie a Frantei. Printre lucrarile sale, recunoscute pe plan
european, se regasesc: Asociatia moleculara considerata ca
fenomen de concentratie molara (1928) sau Volum molecular si
densitate la zero absolut (1929). A lucrat impreuna cu
profesorul G.G. Longinescu pe care l-a ajutat sa-si continue
activitatea stiintifica si dupa ce acesta aproape a orbit. A fost
apreciata de savantii Petru Poni si Dragomir Hurmuzescu, iar
profesorul elvetian Robert Chodat a numit genul de levura
descoperit de ea "cultura Chaborski", prima contributie a unei
romance intrata in terminologia stiintifica
internationala.
Conachi Ecaterina Cocuta (n.
17 aug. 1828, Iasi - d. 22 febr. 1870, Roma). Militanta pentru
unificarea Principatelor. A fost fiica logofatului moldovean
Costache Conachi si a Smarandei Negri. Si-a definitivat profilul
intelectual intr-o perioada de prefaceri modernizatoare, intrand in
contact, prin mijlocirea familiei, cu scrieri revolutionare ce au
marcat secolul al XIX-lea. In 1846 s-a casatorit cu Nicolae
Vogoride, desemnat, dupa moartea lui Theodor Bals, caimacam al
Moldovei. Convingerile sale civice au devenit manifeste in
contextul luptei pentru unire din Moldova. E. C. C. a
reusit sa se impuna in fata trimisului Constantinopolului, sotul
sau, care avea comandamente clare in ceea ce privea soarta
Principatelor. Astfel, aceasta avea sa-l sileasca pe Nicolae
Vogoride sa-l inlature politiceste pe Constantin Catargiu,
antiunionist declarat, amenintand in caz contrar cu divortul si cu
plata unor despagubiri egale in cuantum cu zestrea sotiei pierduta
in proaste plasamente. A reusit, prin violarea corespondentei
dintre trimisul Portii si demnitarii constantinopolitani, sa
descopere si sa invalideze complotul pregatit cu sprijinul
Imperiului Habsburgic, prin care partida unionista trebuia sa
piarda alegerile din Moldova. Scrisorile au fost inmanate spre
publicare de catre Costache Negri cotidianului bruxellez «L'Étoile
d'Orient». Dupa implinirea actului Unirii l-a parasit pe Nicolae
Vogoride si a calatorit in Europa. Dupa moartea acestuia, survenita
in 1862, s-a recasatorit cu principele Emanuele Ruspoli, care a
devenit unul dintre apropiatii regelui italian Vittorio Emanuele
II. C. C. a cunoscut astfel cele mai elitiste cercuri
politice si artistice italiene, fiind o temerara sustinatoare a
procesului de unificare, asa cum se manifestase si in cazul
Romaniei. A murit doborata de febra palustra si a fost inmormantata
la mosia familiei de la tiganesti. (R.I.)
Constanziu-Vlassopol Irina
(n. 19 iun. 1900, Iasi - d. 1979, Bucuresti). Prima
femeie-ofiter din Marina Comerciala Romana. Fiica generalului
Mihail Constanziu (comandantul Diviziei 2 Cavalerie, Iasi), a facut
cursurile primare si gimnaziale prin diferitele garnizoane prin
care a trecut cu tatal sau. A lucrat o vreme la o intreprindere
forestiera si apoi la o sucursala a Bancii Marmorosch-Blanck. La 18
febr. 1930, Capitania portului Braila i-a eliberat Livretul de
marinar cu nr. 270. A insistat pe langa sotul ei, Spiridon
Vlassopol, ofiter in rezerva al Marinei Militare Romane, pentru a
inchiria de la Serviciul Militar Roman, cargoul "Oituz" de 5400
tone. A detinut postul de ofiter maritim III, ocupandu-se de
aprovizionarea cu alimente, evidenta cheltuielilor, a conturilor si
navlurilor, pe navele "Dacia", "Oituz" (1930 - 32) si, pana la
retragerea survenita in 1936, pe "Ing. N. Vlassopol", unde alaturi
de sotul ei s-a experimentat in arta navigatiei si a deprins
tainele astronomiei, traversand Oceanul Atlantic, pana in
Argentina. Pe 15 aug. 1937, de Ziua Marinei Romane, a fost decorata
"pentru dragostea cu care a imbratisat marea, secondand tot timpul
pe comandantul vaporului romanesc «Ing. Vlassopol»", cu "Medalia
maritima", clasa III, de catre Regele Carol II. Dupa schimbarea
regimului politic, I. C.-V. a avut de suferit, ca multi
altii, de pe urma originii sale "burgheze", neputandu-se angaja
decat ca femeie de serviciu. A continuat sa corespondeze cu Muzeul
Marinei, caruia i-a incredintat memoriile si fotografiile
personale.
Fragment din Dictionarul personalitatilor feminine din spatiul romanesc, in pregatire la Editura Meronia