Adobe renunta la 9% din forta de munca
Autor:
Andrei Constantinescu
11.11.2009
Adobe Systems, cel mai mare producator mondial de programe de
grafica si design, intentioneaza sa elimine 680 de locuri de munca,
respectiv 9% din forta totala de munca, in timp ce compania se
confrunta cu o scadere a vanzarilor. Adobe va inregistra cheltuieli
intre 65 si 71 de milioane de dolari in cheltuieli pentru
inchiderea de birouri si plata in avans a angajatilor. Oficialii
companiei se asteapta sa raporteze cheltuieli aditionale legate de
achizitia de 1,8 miliarde de dolari a firmei Omniture, realizata
luna trecuta. Directorul general al firmei Adobe, Shantanu Narayen,
se confrunta cu o scadere a cererii de software din partea
advertiserilor. Ultima restructurare a avut loc in decembrie 2008,
cu eliminarea a 600 de locuri de munca, respectiv 8% din forta de
munca raportata la perioada mentionata.
Vanzarile au scazut in timp
ce clientii amana achizitia versiunii curente a suitei Creative,
care contine o selectie de programe precum Illustrator si Photoshop
ce genereaza 60% din veniturile companiei. Compania pregateste noua
versiune a produsului, denumita Creative Suite 5, care va fi lansat
anul viitor.
Adobe a cumparat Omniture pentru a utiliza software-ul care
inregistreaza performantele site-urilor web si campaniilor de
publicitate online. De asemenea, Adobe intentioneaza sa combine
programele sale care ajuta la crearea site-urilor web cu tehnologia
Omniture, a declarat Narayen in septembrie. Combinatia va permite
clientilor sa creeze campanii de publicitate online.