Carpatair semneaza un contract de leasing pentru achizitia a trei avioane Fokker 70

Autor: Mirabela Tiron 18.11.2009

Omul de afaceri Nicolae Petrov, care controleaza compania aeriana Carpatair din Timisoara, a semnat un contract de leasing cu firma Awas pentru achizitionarea a trei avioane de tip Fokker 70.



"Vom cumpara aeronavele in leasing de la compania Awas. Actiunea face parte din strategia de dezvoltare a companiei pe termen mediu care urmareste modernizarea flotei si accesarea unor rute pe piete noi", a declarat Nicolae Petrov, proprietarul companiei, care a incheiat primele opt luni ale anului acesta cu o cifra de afaceri de 45 de milioane de euro, in scadere cu 20% fata de aceeasi perioada de anul trecut.

Valoarea contractului s-ar putea situa intre 10 si 15 mil. euro, potrivit estimarilor ZF.

"Acum vindem doar aeronave Fokker 70 folosite, la pretul de 4,5 milioane de euro. Nu mai construim aeronave de tip Fokker 70 din 1997, cand le vindeam cu 20 de milioane de euro", a declarat un reprezentat al companiei Fokker.

Pe de alta parte, reprezentantii Carpatair au spus ca nu pot mentiona valoarea investitiei, fiind vorba de achizitie prin leasing. Compania Awas, cu sediul la Dublin, a vandut in leasing 214 avioane la 95 de companii aeriene din 49 de tari, potrivit datelor de pe site-ul companiei.

Aeronavele de tip Fokker 70 pe care le va achizitiona Carpatair au o capacitate de 72 de locuri si vor fi utilizate atat pe destinatii interne, cat si pe cele externe.

Prima aeronava va fi preluata in luna decembrie anul acesta, celelalte doua urmand a fi livrate in lunile februarie si martie ale anului viitor.

"Operarea aeronavelor Fokker 70 ne va permite reducerea costurilor operationale pe anumite rute cu pana la 20%. In programul de iarna de anul acesta aeronavele vor opera pe rutele existente, iar incepand cu lunile martie-aprilie 2010, vom lansa si rute noi pe care le vom opera exclusiv cu aceste aeronave", a declarat Nicolae Petrov, proprietarul companiei.

In prezent, Carpatair dispune de o flota de 15 aeronave de tipul Saab 2000 (50 de locuri) si Fokker 100 (105 locuri). Compania aeriana a transportat in primele opt luni 337.000 de pasageri, in scadere cu 12% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Carpatair opereaza peste 250 de zboruri regulate pe saptamana catre 30 de destinatii din sase tari.