DISPUTE/ Femeile si spionajul (III). „Duduia” Elena. Elena Lupescu

Privighetoarea din Kursk

Nu putine au fost agentele recrutate dintre artistele vremii. Este si cazul balerinei Nadejda Plevitkaia, care s-a facut cunoscuta in societatea rusa sub numele de "Privighetoarea din Kursk". In timpul revolutiei bolsevice, este salvata de la plutonul de executie de Nicolai Skoblin, cu care se va casatori ulterior. Impreuna, cei doi sunt recrutati de GRU, spionajul militar sovietic, in 1918 si actioneaza ca agenti de penetrare in grupurile de refugiati rusi din strainatate. Plevitkaia este amestecata si in actiunile de compromitere a maresalului Tuhacevski, victima a epurarilor staliniste.
In 1937, sotii Skoblin primesc sarcina de a-l lichida pe fostul general alb Anton Miller. Dupa aventuri rocambolesti, operatiunea reuseste, dar Nadejda este condamnata, in Franta, la cinci ani de inchisoare pentru complicitate. Moare in detentie. Rolul important pe care l-a jucat Plevitkaia in mediul informativ interbelic este atestat chiar de catre seful spionajului german, Walter Schellenberg.

Mata Hari a Rusiei

Probabil pentru a i se face uitata «originea nesanatoasa», baronesa Moura Budberg (1891-1974) a acceptat sa devina agenta NKVD. In aceasta calitate s-a remarcat in mod deosebit, ajungånd sa fie supranumita «Mata Hari a Rusiei». In tot cazul, a fost una dintre spioanele in slujba URSS care actionau mai ales ca agente de influentare pe långa diferite personalitati, asa-numitele «doamne ale Kremlinului».
Cel mai eficient si-a servit baroana comanditarii ca amanta a lui Maxim Gorki si a lui H.G. Wells, exercitånd asupra lor influente in sensul apararii intereselor URSS. Se pare ca intre cei doi scriitori se nascuse chiar o concurenta pentru dobåndirea gratiilor baroanei. In ceea ce il priveste pe Gorki, exista un episod legat de ultima perioada a vietii sale mai putin cunoscut marelui public. Este vorba de "recuperarea" insemnarilor pe care Gorki le facuse, in perioada in care se aflase in Italia, cu privire la convorbirile sale cu diferite personalitati, inclusiv cu exilati, "dusmani ai URSS", insemnari pe care scriitorul, inainte de intoarcerea in URSS, le incredintase baronesei. Venita in Uniunea Sovietica pentru a-l vedea pe Gorki pe patul de moarte, ea este intåmpinata de insisi Stalin si Vorosilov, carora le transmite aceste insemnari.

O agenta "dezghetata, simpatica"

Istoricii activitatilor informative nu fac economie de laude atunci cånd o descriu pe aceea care avea sa devina nu numai o renumita aventuriera, ci si spioana a perioadei interbelice, Lydia Stahl: "Nu numai frumoasa, ci si foarte cultivata si inteligenta", "dezghetata, simpatica". Lydia a urmat in SUA cursuri de istoria artei si de drept.
Avea insa un singur defect: ii placeau peste masura banii, motiv care o face nu numai sa isi foloseasca farmecele, ci si sa se lase recrutata de mai multe servicii de informatii. Dar principalul sau "patron" ramåne cel sovietic, Lydia fiind "inregimentata" la Paris, unde se refugiase, de catre unul dintre cei mai activi spioni sovietici, Valter Krivitki.
In capitala Frantei, Lydia isi continua relatiile informative in colaborare cu unii dintre cei mai periculosi spioni internationali. In acelasi timp, pentru a crea "mediul propice" in vederea obtinerii de informatii, isi transforma casa intr-un bordel de lux, astfel incåt ea insasi devine o eficienta "spioana proxeneta". Clientii sunt alesi din cele mai diferite profesii si straturi sociale: militari, jurnalisti, ingineri, ministeriabili. Si tinerele "colaboratoare" ale Lydiei provin din variate parti ale lumii, pentru a putea satisface cele mai rafinate gusturi. Printre ele, si fosta dentista din Romånia Riva Davidovici. Intre clientii stabilimentului condus de Lydia s-au numarat chiar agenti ai Abwehr-ului, serviciul de spionaj german. Aceasta relatie, desi fructuoasa, face ca GRU sa-si sporeasca atentia. Insa chiar unii dintre agentii sovietici cad in "navodul sexual" al Lydiei. In cele din urma, Siguranta Generala reuseste sa ia urma retelei din care facea parte Lydia, astfel incåt ea poposeste in inchisoare, de unde este scoasa imediat dupa ocuparea Parisului de catre germani si il intålneste pe seful Abwehr-ului, amiralul Canaris, care o "recicleaza" pe agenta acum in vårsta de 50 de ani!
Una dintre misiunile incredintate de spionajul german Lydiei se desfasoara in Romånia, unde, in 1943, aceasta il "sprijina", desigur, in domeniul informatiilor, pe ambasadorul Manfred von Killinger. Se pare ca a mai activat si in partea din Polonia ocupata de URSS. In sfårsit, dupa incheierea razboiului, Lydiei ii reuseste inca o "operatiune": scapa de "vånatoarea de spioni" dezlantuita de Aliati.

Cavalerul si agentele sale

Pe masura ce potentialul politic si militar al Germaniei sporeste, aceasta tara devine tinta activitatii serviciilor de informatii vestice, desfasurate adesea prin intermediul unor sefi de retea, dintre care unii au facut istorie in spionajul international.
"Am fost spion din pasiune", declara cavalerul Georg von Sosnowski, in realitate ofiter de informatii al armatei poloneze, devenit organizatorul uneia dintre cele mai ample "retele feminine de spionaj" care au existat vreodata. Principale protagoniste ale acestei retele erau artiste, dintre care Sosnowski incearca sa-si recruteze agente. Una dintre cele mai valoroase "piese" din "galeria de spioane" a cavalerului a fost actrita Tina Eilers, originara din Romånia, care debutase la…11 ani. Face cariera la curtea imparatului Etiopiei, reprezentånd tipul exotic, astfel incåt cavalerul ii promite, in 1933, sa faca din ea nu numai o mare actrita, ci si o "a doua Mata Hari". De fapt, doar cea de-a doua promisiune a cavalerului se indeplineste, astfel incåt Lea evolueaza mai ales pe "scena spionajului", principalii sai "parteneri" fiind in special ofiteri superiori de la care culege informatii pretioase. La un moment dat, Gestapoul devine "coautor" al "pieselor" interpretate de Lea, caci "reteaua cavalerului" este demascata, ea fiind obligata sa interpreteze si "partitura" Gestapoului, astfel incåt devine agenta dubla. In cele din urma, cavalerul si agentele sale artiste sunt arestati. Unele dintre aceste agente vor fi condamnate la moarte, dar Lea scapa chiar la insistentele lui Hitler: "Fara ea, reteaua ar fi lucrat in continuare".

Prostituata-"eroina"

Si Franta a constituit scena pe care au evoluat o serie de spioane, intre care una dintre cele mai cunoscute si… longevive a fost Marthe Richard (1889-1982), care "debuteaza" inca in 1905, ca prostituata. Unul dintre cei mai importanti "parteneri" ai sai a fost controversatul capitan Ladoux din serviciul de spionaj francez (dovedit mai tårziu ca agent dublu), iar intre "victimele" sale s-a numarat insusi atasatul pentru marina al Germaniei la Madrid.
Activitatea ei prodigioasa ii inspira agentei-prostituate un volum de memorii, publicat in 1937 sub titlul "Viata mea ca spioana in serviciul Frantei", iar Ladoux publica si el o carte in care o considera pe Marthe o adevarata "eroina". In tot cazul, "meritele" ii sunt recunoscute prin acordarea Legiunii de Onoare pentru afaceri straine de catre primul-ministru Édouard Herriot, care se pare ca ii fusese amant.
In timpul celui de-al doilea razboiul mondial, Marthe are legaturi strånse cu unii membri ai Gestapoului, iar, dupa conflagratie, intra in politica, sustinand adoptarea unei legi…impotriva prostitutiei.

"Duduia" si serviciul sau de informatii

Dupa o "reteta" care functiona in acea perioada si in alte tari, Elena Lupescu (1896 -1977), "femeia din spatele tronului Romåniei", cum avea sa o denumeasca presa internationala, a inteles ca "informatia inseamna putere", astfel incåt, pentru a-si pastra influenta pe långa Carol al II-lea si a o exploata in interesul ei si al apropiatilor ei, a trecut, inca de timpuriu, deci din prima parte a deceniului patru al secolului trecut, la organizarea unui "serviciu" intern, privat, de informatii si influentare. Mijloacele prin care functiona acest "serviciu" erau inspirate din cele mai clasice metode informative, de la ascultarea convorbirilor telefonice, la interceptarea corespondentei. Bineinteles ca, pentru a desfasura asemenea activitati, "Duduia" a trebuit sa-si asigure colaborarea unor profesionisti ai spionajului.
Acestea sunt si concluziile la care ajunge si Raportul intocmit, la 29 iunie 1935, de catre Corpul Detectivilor din cadrul Directiei Generale a Politiei" ("Nota referitoare la Elena Lupescu - influenta sa asupra unor personalitati politice"), dupa ale carei concluzii "Duduia" "regiza cu diavoleasca specula pe spinarea tarii". Unul dintre obiectivele "serviciului de informatii" initiat de Elena Lupescu era controlul Sigurantei Generale (prin intermediul, intre altii, al viitorului sef al Politiei, Gabriel Marinescu), ca si obtinerea de informatii din interiorul armatei.
In chestiunile financiare si economice, principalul informator si colaborator al Elenei Lupescu a fost bancherul Max Auschnit. Violarea convorbirilor telefonice si a corespondentei se realiza prin intermediul lui Ion Pitulescu, directorul Postelor.
Avånd in vedere ca una dintre tintele "serviciului" initiat de Elena Lupescu era spionarea oamenilor politici, unii dintre ei, intre care Averescu si I.C. Bratianu, au luat masuri pentru contracararea actiunilor acestuia. Printre opozantii Elenei Lupescu s-a numarat
si Nicolae Titulescu care ar fi informat Intelligence Service, serviciul de informatii britanic, despre activitatile desfasurate de ea pe plan intern si extern. Un alt opozant de marca a fost viitorul sef al contraspionajului, Eugen Cristescu, care ii transmitea regelui informatiile - obtinute de serviciul pe care il conducea - privind-o pe Elena Lupescu, informatii pe care acesta, probabil, i le comunica tocmai el metresei sale…

Fragmente din volumul in pregatire Frumoasele agente. Femeile si spionajul. O istorie universala

In imagine: Elena Lupescu, metresa si sefa de retea, impreuna cu fostul rege Carol al II-lea

Dr. Alexandru Popescu, istoric, etnograf si diplomat, a studiat la Universitatea din Bucuresti si, ca bursier al Fundatiei Alexander von Humboldt, la cea din Bonn, unde a obtinut titlul de doctor. In perioada 1966-1990, a activat ca cercetator stiintific la Institutul de Etnografie si Folclor al Academiei Romåne. Din 1990, a facut parte din corpul diplomatic, indeplinind functia de atasat cultural al Ambasadelor Romåniei in Germania, Austria si Finlanda, precum si pe aceea de director adjunct al Directiei Culturale din M.A.E. Este autorul a 24 de volume aparute in tara si peste hotare, a 35 de studii stiintifice si a sute de articole. A sustinut cursuri si conferinte la universitati din Romånia, Germania, Austria.