Pasajul Baneasa va fi inaugurat vineri. Cum arata constructia cu o zi inainte de lansare – Galerie FOTO

Autor: Catalin Lupoaie 25.11.2009

Pasajul Baneasa, cu o lungime de 560 de metri, va fi inaugurat de Ministerul Transporturilor vineri, 27 noiembrie, mai devreme decat era anuntat initial pe 1 decembrie. Investitia a fost finantata din bani de la buget si a costat aproximativ 13 milioane de euro. La realizarea pasajului lucreaza aproximativ 300 de muncitori.

Lucrarile la Pasajul Baneasa din Capitala au inceput in februarie-martie 2007, dar au fost sistate in luna decembrie a aceluiasi an. Lucrarile au fost reluate abia in aprilie 2009. Pasajul se afla in sectorul 1 din Bucuresti, la intersectia Bulevardului Aerogarii cu Bulevardul Ion Ionescu de la Brad.