Basescu isi proclama victoria pe muchie de cutit, iar PSD isi linge ranile. PNL trebuie sa aleaga cu cine merge

Autor: Doina Anghel 07.12.2009

S-a intors roata pentru Traian Basescu (PD-L), iar dimineata de ieri i-a adus un nou mandat de presedinte, Biroul Electoral Central confirmandu-i provizoriu victoria cu 50,3% fata de 49,6%, dupa ce cu o seara inainte trei exit-polluri ale televiziunilor il dadusera invingator pe Mircea Geoana (PSD).

Democrat-liberalii au facut noapte alba si la numaratoarea paralela l-au indicat drept invingator pe Basescu.

In tabara adversarului sau, euforia a fost inlocuita cu tacere si scrasnete de dinti, pentru ca esecul unei curse atat de importante la o diferenta de mai putin de 70.000 de voturi este greu de suportat.

Social-democratii sustin ca alegerile prezidentiale au fost fraudate si urma sa decida aseara daca le vor contesta la Curtea Constitutionala. Termenul pentru contestatie expira astazi.

Filmul noptii

Cu cateva minute ca urnele de vot sa se inchida, Basescu a inceput sa vorbeasca in fata sustinatorilor sai proclamandu-si victoria si denuntand o manipulare a institutelor de sondare de opinie care il vor da castigator pe Geoana.

La ora noua, trei exit-polluri l-au dat castigator pe Geoana, iar in al patrulea cei doi erau la egalitate, declansand astfel fiesta la sediul PSD din Kiseleff, unde au venit si presedintele liberal Crin Antonescu, si presedintele PNG Gigi Becali. La sediul PD-L din Modrogan 22, liderii incepusera insa sa centralizeze voturile la numaratoarea paralela, iar prim-vicepresedintele Adriean Videanu cobora din jumatate in jumatate de ora sa anunte ca Basescu este in avantaj si ca isi mentine aceste procente.

Si la PSD se trasese cortina, iar liderii social-democrati au inceput si ei propria numaratoare paralela. La ora 4 dimineata, Basescu a anuntat ca a castigat cu o replica de film "Un fleac, i-am ciuruit!"

PSD analizeaza corectitudinea alegerilor

Liderul PSD Mircea Geoana nu a comentat ieri rezultatele de la Biroul Electoral Central, dar greii partidului au sugerat ca ar fi vorba de frauda electorala, data fiind diferenta mare dintre cifrele exit-pollurilor (Geoana avea aproape 3 procente in fata lui Basescu la doua dintre acestea).

Liderii din teritoriu impreuna cu conducerea centrala urma sa decida aseara daca vor contesta sau nu alegerile, dupa ce Ion Iliescu, Adrian Nastase, Cozmin Gusa, Liviu Dragnea au vorbit deschid despre suspiciunile de frauda. Dragnea a afirmat ieri ca fraudele de la alegeri obliga PSD sa conteste scrutinul prezidential de duminica, sustinand ca romanii l-au ales pe Mircea Geoana, dar aparatul de stat al lui Traian Basescu incearca sa-l scoata pe actualul presedinte invingator.

Dragnea a motivat intentia PSD prin constatarile din ziua alegerilor si noaptea de duminica spre luni si prin discutiile avute cu colegii din teritoriu. "Plecand de la rezultatele exit-poll-urilor, pornind de la numarul de voturi nule foarte mare fata de diferenta prezentata de BEC intre cei doi candidati, pornind de la procesele-verbale modificate in Birourile Electorale Judetene fara verificarea voturilor valabil exprimate, pornind de la turismul electoral masiv, aceste fapte ne obliga la contestarea acestor alegeri", a declarat secretarul general al PSD.

Intrebat daca PSD a finalizat propria numaratoare paralela a voturilor, Dragnea a raspuns afirmativ, insa a refuzat sa prezinte rezultatele.

Liberalii maraie la PSD

Dupa ce PSD si PNL au sarbatorit triumfal rezultatele lui Geoana in sondaje, la sediul PNL din Aviatorilor, dar si in tabara UDMR s-a asternut tacerea ieri dimineata. Un singur anunt, cel al premierului sustinut de coalitia PSD, PNL, UDMR, minoritati, primarul Sibiului Klaus Iohannis, a spart linistea.

"Pentru mine, acest parcurs de posibil premier s-a terminat aici, sunt si raman la Sibiu", a spus primarul, afirmand ca nu va accepta o propunere de a deveni premier din partea presedintelui Traian Basescu. Dupa pranz, cu cateva ore inaintea unei sedinte dedicate analizei alegerilor, liberalii au inceput sa intinda maini oamenilor lui Basescu.

"Eu nu exclud o alianta cu PD-L. Preferinta mea este catre opozitie. Intre o alianta cu PD-L si opozitie, prefer ramanerea in opozitie, a spus ieri vicepresedintele liberal Relu Fenechiu.

"Trebuie o solutie politica nebazata pe ura impotriva lui Basescu", a spus si fostul premier liberal Calin Popescu Tariceanu, care a avut o relatie foarte tensionata cu Traian Basescu in timpul guvernarii liberala. "Aceasta solutie politica (guvernarea cu PD-L - n.n.) trebuie discutata in cadrul partidului si trebuie facuta o analiza politica serioasa", a declarat Tariceanu.

PNL nu e catelus al PSD, a mai spus fostul premier.

Procedura contestarii alegerilor

Curtea Constitutionala (CCR) poate dispune anularea alegerilor in cazul in care votarea si stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda de natura sa modifice atribuirea mandatului. In acest caz, Curtea dispune repetarea turului de scrutin in a doua duminica de la data anularii alegerilor. Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele si candidatii care au participat la alegeri, in termen de cel mult 3 zile de la inchiderea votarii, cel tarziu pana in data de 8 decembrie, cererea trebuind sa fie motivata si insotita de dovezile pe care se intemeiaza. Dupa primirea dosarului de la Biroul Electoral Central si solutionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru frauda electorala, Curtea Constitutionala valideaza alegerile si publica rezultatul acestora in Monitorul Oficial.