Pepsi si Coca-Cola merg umar la umar si in declin: Bilanturile celor mai mari doi producatori de bauturi racoritoare sunt mai sarace cu 70 de milioane de euro

Autor: Mihaela Popescu 26.02.2010

Cei doi giganti din industria bauturilor racoritoare, Pepsi si Coca-Cola, care detin impreuna trei sferturi din piata locala de profil, si-au vazut volumele de vanzari scazand cu peste 10% in 2009 in Romania, primul an in care s-au lovit de scaderi importante de consum la nivel local.



Compania Pepsi Americas, al doilea mare jucator pe piata locala a bauturilor non-alcoo lice, cu afaceri de 202 mil. euro in 2008, a inregistrat anul trecut un declin de peste 10% (double digit) al vanzarilor in volum pe piata din Romania, comparativ cu perioada anterioara, potrivit unui raport al imbuteliatorului.

Principalul sau competitor la nivel local, Coca-Cola Hellenic, a raportat la inceputul acestei luni o scadere a volumelor vandute in Romania de 12% in 2009 fata de 2008.

Intr-un singur an, gigantii din soft drinks au trecut astfel de la cresteri de vanzari double digit la scaderi de peste 10% pe piata romaneasca, pe fondul declinului puterii de cumparare a consumatorilor.

Scaderea consumului pietei de bauturi carbonatate - care genereaza cele mai mari vanzari producatorilor Pepsi si Coca-Cola la nivel local - a fost la fel de abrupta intr-un an de criza. "Segmentul bauturilor racoritoare carbonatate s-a contractat anul trecut cu 16% in volum fata de 2008, pe o piata a bauturilor in declin cu 15%", a declarat Marius Caluian, directorul general al companiei de cercetare de piata MEMRB.

In 2007-2008, segmentul de bauturi carbonatate (care genereaza cele mai mari vanzari producatorilor Pepsi si Coca-Cola in Romania) crestea cu un ritm de 5-10% in volum.

Cel mai mare segment de pe piata bauturilor, cel al berii, s-a contractat anul trecut in volum cu 20% fata de 2008, conform studiilor MEMRB.

Chiar si vanzarile de apa minerala s-au redus anul trecut fata de 2008, datele de la Societatea Nationala a Apelor Minerale indicand un declin al volumelor imbuteliate de produ catori de aproape 20% in acest interval.

Lupta pentru cote de piata ramane foarte stransa

Tinand cont de declinul raportat pe 2009 de Pepsi Americas in regiunea Europei Centrale si de Est, de aproape 13% in volum, comparativ cu 2008, scaderea volumelor companiei pe piata romaneasca poate fi estimata la 10-15% in acest interval. Romania a avut o contributie de aproape 30% la cifra de afaceri a Pepsi Americas in regiune.

Cu ritmuri similare de scadere la nivel local, producatorul Coca-Cola si Pepsi Americas au ramas astfel la aceeasi distanta unul de celalalt pe o piata estimata la aproape un miliard de euro la nivelul lui 2009.

Vanzarile Coca-Cola HBC Romania pot fi estimate in jurul valorii de 500 mil. euro in 2009, iar cele ale Pepsi Americas Romania la 180 mil. euro, pe baza unui declin al valorii vanzarilor de 10%.

Imbuteliatorii Pepsi si Coca-Cola detin impreuna circa 75% din piata locala de soft drinks (bauturi racoritoare), potrivit esti marilor ZF.

Romania si Ucraina, cele mai dificile piete din regiune

Intr-un raport publicat de compania americana se precizeaza ca Romania si Ucraina au fost cele mai dificile piete din Europa Centrala si de Est (CEE) pentru Pepsi Americas in 2009. Vanzarile in regiune s-au diminuat cu aproape 13% in volum anul trecut fata de 2008 din cauza unui mediu economic in continua inrautatire pe pietele emergente din CEE, fiind afectate in special distributia in Romania si exporturile in Ucraina, potrivit sursei citate.

La nivel local, Pepsi Americas a finalizat anul trecut investitii de 85 mil. euro in primul sau proiect greenfield de pe piata romaneasca, inaugurat in a doua jumatate a lui 2009, proiect care a fost puternic sustinut de actualul CEO al imbuteliatorului, Mike Holmes.

Fabrica de bauturi racoritoare Pepsi de langa Bucuresti, care produce in acest moment doar Lipton, va deveni in 2011 cea mai mare unitate de productie a companiei americane din Europa.

Pana la finele lui 2011, investitiile Pepsi in locatia din comuna Dragomiresti, judetul Ilfov, vor ajunge la 150 mil. dolari, urmand a fi transferate aici mai multe linii de imbuteliere din fabrica companiei de pe Soseaua Viilor din Capitala. Imbuteliatorul mai detine o fabrica in Covasna.