5% din fermieri au depus cererea pentru cei 81 de euro/ha de la UE

Autor: Cristina Stoian 09.03.2010

Prima saptamana de la lansarea campaniei de depunere a cererilor pentru subventiile directe la hectar a atras 54.000 de fermieri, adica 5% din numarul total care urmeaza sa atraga pentru acest an fonduri europene. Suprafata pentru care s-a solicitat subventii este de 242.000 de hectare de teren agricol, pentru restul suprafetei, de pana la 9 milioane de hectare urmand sa fie depuse cereri pana la jumatatea lunii mai.

Banii europeni aferenti acestui an, care vor ajunge la fermieri abia in 2011, sunt mai multi cu 10 euro decat in 2009. La acestia se adauga si contributia de la bugetul de stat, de 85 de euro/ha, ceea ce inseamna o crestere a nivelului de subventii de pana la 166 de euro, comparativ cu 116 euro pentru 2009.

De anul acesta, fermierii au putut sa isi completeze declaratia de suprafata online, aproape 12.000 de persoane apeland la aceasta alternativa. Chiar daca varianta online a fost propusa ca o simplificare a procedurilor, fermierul nu este scutit de un drum la centrele Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA) pentru a depune o cerere de plata.