CARTEA DE ARTĂ/ Reli, file de poveste
Autor:
Daniel Nicolescu
24.03.2010
Aurelia Mocanu, Criza clastică, Editura
Printech
Nu-mi mai amintesc, in amănunţime, cum a ajuns Harun* s-o pună
pe Darr, pupăza vorbitoare, in plic, dar ştiu că, imediat după ce a
făcut asta, la sfârşitul călătoriei sale fantastice in căutarea
Mării de poveşti, timpul s-a urnit iar din loc, ceasurile au
inceput din nou să meargă, iar Harun şi-a dat seama că era ziua
lui. In oraşul cel trist in care locuia Harun, la ţărmul unei mări
indurerate, plină de "peştiposaci", lucrurile o luaseră şi mai tare
razna atunci când Rashid, tatăl său, incetase să mai spună poveşti.
Erau poveşti de toate soiurile, poveşti minunate, poveşti cu cap şi
coadă sau istorii fără nicio noimă, toate nişte născociri care nici
măcar nu erau adevărate.
Fără ele, insă, timpul rămânea nemişcat,
viaţa devenea searbădă, iar oamenii nici nu mai aveau o zi de
naştere, pentru că, fără poveşti, degeaba se mai născuseră.
In această convingere stăruie dintotdeauna Aurelia Mocanu. Nu
ştiu dacă broderia de poveşti in care s-a invăluit şi in care merge
infăşată pe stradă i se trage de la tristeţea oraşului in care
locuieşte sau de la numeroşii criticiposaci care il umplu, dar ea,
in lipsa basmelor, pare că se ofileşte. Ea naşte poveşti sau le
provoacă, unelteşte intâlniri intre oameni, urzeşte poveşti cu sau
fără cuvinte, surprinzătoare, incitante, amăgitoare şi intotdeauna
uluite in faţa frumuseţii acestei lumi. Una dintre primele ei
poveşti de succes e un volum de versuri, "Ibrişim" (Premiul ASPRO,
2001), in care toarce iţe de proză poematică fină, din specia
orfevreriilor lui Francis Ponge: "Prelung, intunecos şi murdar, un
hoit de delfin euxin se crapă ca interiorul unei mandoline vechi,
căzute pe lespezi. Beluga albă, Grindelul cel agitat: şefi de
triburi de delfini ce veghează primordiali oceanul. Nu dorm
vreodată, ca şi ceilalţi Mari ai apelor, rechinii. Ferocii trebuie
să-şi vânture uniform bronhiile, ca o penitenţă. Pe când delfinul
nu doarme, pentru că are mereu de spus ceva." Ca şi delfinii ei din
apele elene, Aurelia are mereu ceva de spus. Vorbeşte la telefon
mai mult decât şeful Pentagonului, trece in turbion prin toate
sălile de expoziţie ale Bucureştilor lăsând in urmă roiuri de vorbe
memorabile (dar nu intotdeauna confortabile), scrie cronici de artă
(sau le vorbeşte, la Radio România Cultural), vernisează expoziţii,
cunoaşte pe toată lumea şi face, prin gesturi bruşte din bagheta sa
miraculoasă, ca toată lumea să se cunoască, să se imprietenească şi
să-şi spună poveşti. Cronicile ei, cel puţin acelea din ultimii
ani, par ţesute din ibrişimul scornelilor, şi, intr-o formulă de
rară adecvare la obiect, pictează in vorbe: "Dorin Creţu arată a
condotier imblânzit de un fular Hermes, la fereastra inaltă a
atelierului său de pe cheiul Senei", sau "Ţinând parcă in mână un
smoc din coada motanului din Cheshire, Cristian Răduţă a trecut
dincolo, in oginda harului, inainte de 20 de ani", sau "Cu
ţinuta uşor adusă şi oblică, cu portret de spiriduş ager - craniu
rotund şi ras, ochi cenuşii, adânci, ca un dublu ochean, nas mic şi
ascuţit, gura mai mult pecetluită, tânărul grafician ieşean Tudor
Pătraşcu este absorbit in ultimii ani de Alhemie". Iar
personajele-plasticieni despre vorbeşte au, majoritatea, nume
zografisite: Victor Vladimir Ciobanu este Viviverde, Lili Pancu -
Lili de lavandă, Vasile Celmare - Bazileu de Breaza, iar Suzana Dan
- Suzidana.
De curând, de când a devenit doctor in istoria artei, şi-a
spus sieşi Relly Poppins. Şi câtă dreptate onomastică are! Când stă
să apară, se iscă vântul, ceasurile prind să-şi rostogolească acele
mai repede, şi, dinspre Foişorul de Foc, se lasă intr-un târziu pe
pământ, imbrăcată in poncho-uri peruviene, in kimono-uri sau in
burnuzuri berbere chiar ea, dra Poppins.
Şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, de parcă tot acest
caleidoscop halucinant de măşti povestite trebuia să-şi articuleze
o piesă şi mai descumpănitoare, iată că Aurelia Mocanu ne-a oferit
o lucrare doctă, dar nu rigidă, care să ne amintească de vocaţia ei
pentru sinteză şi pentru privire panoramată: "Criza clastică.
Aspecte ale esteticii fragmentului, simptom al deconstrucţiei şi
retorică fecundă a elipsei", apărută la Editura Printech, 2010.
Despre această piesă "grea" din bibliografia Aureliei Mocanu, care
a ales fragmentul ca trăsătură definitorie a modernităţii şi
postmodernităţii, Ioana Vlasiu spunea: "De la Brâncuşi şi
Giacometti la Louise Bourgeois până la personaje funambuleşti
pentru care nici un spectacol nu este suficient de extravagant, ca
Matthew Barney, faţă de care Dali rămâne o umbră palidă de la
inceputul secolului trecut, de la Hans Bellmer la Francis Bacon, de
la Mircea Spătaru la Darie Dup şi Mircea Roman, Aurelia Mocanu
reface o istorie a artei secolul XX printr-o lentilă bine aleasă,
fragmentarul, cu care măreşte pentru noi articulaţii fine,
interstiţii şi corelaţii semnificative."
Cum volumul este, de fapt, incă una dintre poveştile
rellypoppinsiene care urnesc timpul din loc, ne-am dat seama,
inainte să-ncălecăm pe-o şa, că azi e ziua ei. La mulţi ani!
*) Salman Rushdie, Harun şi Marea de poveşti, Editura Polirom, 2007