Unul din doi romani a consumat anul trecut bere mai ieftina de 2,7 lei pe litru

Autor: Diana Tudor Stoica 29.03.2010

Aproximativ jumatate din berea achizitionata anul trecut de romani a fost in ambalaj PET (sticla de plastic), potrivit reprezentantilor producatorului de bere Heineken Romania, care citeaza studiile companiei de cercetare a pietei AC Nielsen. Astfel, in conditiile in care pretul unei sticle de bere de doi litri in ambalaj PET variaza intre 5 si 5,5 lei, inseamna ca circa jumatate din romani au platit anul trecut mai putin de 2,7 lei pe litru de bere achizitionat, potrivit estimarilor ZF.

Potrivit datelor Heineken, care citeaza studiile AC Nielsen, vanzarile de bere la PET (sticla plastic) au crescut cu 1,6% in 2009 comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent la 46,1%, PET-ul fiind astfel ambalajul cel mai vandut din industria berii.

Pe de alta parte, marele castigator al pietei berii pe timp de criza a fost segmentul mainstream, cu o crestere de 1,9% a vanzarilor la 38,1%, in timp ce segmentul economic a realizat anul trecut cea mai mare scadere a vanzarilor, de 1,4% la 38,9%, invers decat se estima initial.