TOPGALERII/ 418 acorduri fine

Precedenta expunere de la galeria 418, din intrarea Armaşului nr.12, depozita recolta de peste vară a "Atelierului de la Dunăre" şi aducea, inevitabil, ceva din zarva de bivuac a intrunirilor artistice de la Conacul Darbu Druga: un oarecare eclectism (bine temperat, cum spuneam, de geniul locului danubian), precum şi o ardenţă a improvizaţiei in materie de organizare pe simeze. Expoziţia de bilanţ era, prin urmare, atinsă de o veselă grabă şi comunica senzaţia de hambar frumos, unde lucrurile pot fi mutate dintr-un loc in altul fără prea mare pagubă.

Acum, spaţiul de la 418 te face să eziţi: nu ştii dacă ai pătruns intr-o colecţie particulară (aici este, să nu uităm, şi sediul fundaţiei Ioana Grevers) sau intr-o galerie cu vânzare, intr-atât de minuţios, de savant sunt potrivite lucrările intre ele, intr-atât de bine işi conjugă sensurile in raport de ele insele şi de spaţiul de expunere (acesta din urmă - cu o intrinsecă nuanţă de solemnitate aristocrată). Parcă ar fi acordate să rămână in această formulă de dispunere spaţială cu anii, iar nu preţ de un sezon expoziţional.

Acum (până pe 16 mai, mai precis) ne aflăm in faţa unui concert pentru două partide de instrumente, toate din lemn, la pupitrul cărora stau doi artişti consacraţi, cu statură impozantă: Aurel Vlad (n. 1954, foto 1-4) şi Liviu Russu (n. 1951, foto 5-7). Sigur, nu-i nevoie de prea multă ingeniozitate ca să reuşeşti o lovitură de imagine, prin imagine, punând laolaltă două feluri diametral opuse de a concepe sculptura. Aurel Vlad este robust, impetuos, figurativ, htonian, agitat de viziuni ale unei umanităţi gregare şi proliferante, Liviu Russu cumpăneşte volumele in mod arhitectonic ("horiadamianic"), privilegiază abstracţia geometrizantă, se joacă cu sugestia formelor şi cu detaliile semnificative. Cel dintâi ciopleşte copacii astfel incât să vedem pădurea, trudeşte lovind cu barda/ dalta şi traforează imagini seriale copleşitoare, cel de-al doilea stă la pândă precum vânătorul, in aşteptarea unui lemn care să fie in stare să grăiască un unic cuvânt semnificativ: il apucă, cu o umoare mai degrabă contemplativă, după care ii crestează gura ca să se exprime singur.

Sudarea lor efemeră intr-o expoziţie (cu titlu morocănos: "Lucrări din lemn") amorsează desigur gustul, destul de comun in ultima vreme, pentru contrast schizoid, dar este, aşa cum incercam să sugerez şi inainte, mai mult decât atât. Asta pentru că aici contrastul nu e cultivat de dragul contrastului, pentru că lucrările "stau" bine impreună, de cele mai multe ori, şi dialoghează fără odihnă, suscită reflecţii reciproce, resuscită dimensiuni pierdute, se completează perfid şi se ameninţă cordial. Deruta golemilor de lemn zugrăviţi in culori tari, ai lui Vlad, e stăvilită de sapienţa durabilă şi de rigoarea câte unui portic, a unei fortăreţe, a unui oraş ascuns, imaginate de Russu.

Trecând peste aspectul muzeal al acestei expoziţii, peste latura ei de excelenţă plastică şi curatorială, să ne reintoarcem pe solul ferm al galeriei. Acolo unde lucrurile nu se măsoară cu oftaturi şi cu aplauze, ci cu bani. Iată deci câteva dintre preţurile pe care le practică cei doi sculptori. Aurel Vlad: Pelerini I (155x58x53 cm, lemn plop şi brad), 10.000 de euro, Pelerini III (95x80x95 cm, lemn plop şi brad), 12.000 de euro, iar in tendinţă opusă - Barca (33x100x10 cm, lemn de tei) 3.000 de euro. Liviu Russu: Cetate (31x31x183 cm, lemn fag) şi, la preţul cel mai de jos - Target III 40x3,5x3,5 cm, lemn de vişin). Aşa cum se poate vedea, nişte preţuri voinice pentru România. Luând insă in seamă prestigiul celor doi autori şi mai ales faptul că e vorba despre sculptură, adică un gen anevoios şi care implică investiţii mari, lucrurile ar merita nuanţate intr-o discuţie separată.