Se schimba liderul in lactate? Friesland a pierdut 25 de milioane de euro din vanzari
FrieslandCampina Romania, producatorul brandurilor de lactate
Milli si Napolact, a finalizat anul trecut cu o cifra de afaceri de
aproximativ 100 de milioane de euro, in scadere cu circa 20%
comparativ cu aceeasi perioada a anului 2008, potrivit calculelor
ZF pe baza informatiilor furnizate de companie.
"Cifra noastra de afaceri, de aproximativ 100 de milioane de euro,
a fost puternic afectata atat de declinul pietei lactatelor cauzat
de criza financiara, cat si de vanzarea in anul 2009 a
activitatilor aferente inghetatei. In mod similar, profitul
operational a fost mai mic decat in 2008, reflectand deopotriva
eforturile noastre de a ne apara cotele de piata si vanzarile in
acest mediu de afaceri advers, dar si datorita absentei activitatii
de inghetata", a declarat Oana Frunzar, directorul financiar al
FrieslandCampina Romania, filiala locala a gigantului olandez cu
acelasi nume.
Ea nu a dezvaluit insa ce profit operational a avut
FrieslandCampina Romania in 2009 si nici evolutia cotelor de piata
ale principalelor branduri din portofoliul companiei. Directorul
financiar a mentionat insa ca brandul Napolact a continuat sa
creasca in cursul anului trecut, atat in ceea ce priveste
distributia si vanzarile, cat si din punctul de vedere al cotei de
piata. Astfel, Napolact a castigat teren pe segmentele de lapte
batut si chefir si a devenit lider de piata pe categoria sana,
potrivit companiei.
Aceasta este prima scadere a cifrei de afaceri inregistrata de
producatorul brandului Milli pe plan local dupa cinci ani in care
FrieslandCampina a condus in topul celor mai mari producatori
locali de lactate, din punctul de vedere al cifrei de afaceri. La
finalul anului 2008, filiala locala a grupului olandez realiza
afaceri de 123,5 mil. euro, in crestere cu 1,3% in euro comparativ
cu cifra de afaceri obtinuta in anul precedent, potrivit
rezultatelor consolidate furnizate de reprezentantii companiei la
acea data.
Danone Romania, principalul competitor al FrieslandCampina Romania,
nu a dezvaluit evolutia cifrei de afaceri realizata in 2009. Insa,
in conditiile in care filiala locala a grupului olandez a
inregistrat o scadere de peste 20% a afacerilor in cursul anului
trecut, Danone ar putea trece de pe locul doi pe primul loc in
topul celor mai mari producatori locali, dupa cifra de afaceri
obtinuta in 2009, potrivit estimarilor ZF.
In prima parte a anului trecut insa, FrieslandCampina a vandut
brandul de inghetata Napoca catre Unilever, producatorul
detergentului Dero si al margarinei Rama. Brandul de inghetata
Napoca a realizat in 2008 vanzari totale de opt milioane de euro
intr-o piata estimata la 100-120 mil. euro. De asemenea, in 2009,
majoritatea producatorilor de lactate au fost nevoiti sa faca mai
multe promotii decat in mod normal pentru a putea mentine volumele
vandute in urma cu doi ani, ca urmare a scaderii puterii de
cumparare a consumatorilor, aspect care a afectat de asemenea
afacerile jucatorilor din aceasta industrie.
"Criza financiara globala s-a adancit in ultimul trimestru al
anului 2009 si primul trimestru al anului 2010, avand un impact
semnificativ asupra comportamentului si increderii consumatorului.
Ca o consecinta, piata lactatelor a continuat sa scada, afectand de
asemenea si cifra noastra de afaceri (in primele trei luni ale
acestui an - n. red.). Aceasta evolutie, impreuna cu inrautatirea
situatiei financiare in multe economii europene, indica faptul ca
2010 va fi un an foarte dificil pentru intreaga Europa, iar
recuperarea va fi un proces lent", a completat directorul financiar
al FrieslandCampina Romania.
Ea nu a dorit sa ofere estimari in ceea ce priveste evolutia cifrei
de afaceri, a cotei de piata si a bugetului de promovare al
companiei in acest an, insa sustine ca unul dintre obiectele
FrieslandCampina in acest an va fi mentinerea si eventual cresterea
cotelor de piata detinute. FrieslandCampina controleaza pe plan
local patru unitati de productie, situate in judetele Mures, Satu
Mare si Cluj (Taga si Baciu), in care la finalul anului 2008 lucrau
aproximativ 1.600 de persoane.
Filiala locala a grupului olandez este unul dintre cei mai mari
producatori ai pietei locale a lactatelor, estimata la 1,1 mld.
euro anual, in care are ca principali competitori companiile Danone
Romania, Hochland Romania, LaDorna, Albalact, Covalact, Tnuva
Romania Daries si Müller Romania.
Noul executiv vine din Ungaria
De la inceputul lunii aprilie, conducerea executiva a
FrieslandCampina Romania a fost preluata de Peter Szautner (foto).
Absolvent al studiilor de Administratie a Afacerilor in Budapesta,
el are o experienta de 14 ani in industria lactatelor, perioada in
care a lucrat atat in cadrul grupului FrieslandCampina, cat si
pentru Parmalat si Danone Ungaria. Inainte de a prelua conducerea
operatiunilor FrieslandCampina din Romania, Szautner a fost
director consumer marketing & new business pentru filiala din
Ungaria a grupului olandez. El il va inlocui pe Ian Gearing, cel
care a parasit FrieslandCampina Romania in prima luna a acestui an
dupa aproximativ un an si jumatate de la preluarea functiei de
director general. Dupa plecarea lui Gearing, interimatul a fost
preluat de Kostas Maggioros, director general al FrieslandCampina
pentru Europa Centrala.