Veniturile programatorilor IT vor fi in continuare scutite de la plata impozitului

Ziarul Financiar 27.05.2010

Scutirea de la plata impozitului pe venit in cazul programatorilor IT va fi mentinuta, potrivit Ministerul Finantelor Publice, care precizeaza intr-un comunicat ca eliminarea acestei facilitati nu este inclusa in scrisoarea de intentie catre FMI sau in memorandumul cu UE, informeaza Mediafax Business.

"Va aducem la cunostinta ca in proiectul de lege privind unificarea bazelor de impozitare, in scrisoarea de intentie care urmeaza a fi transmisa de catre autoritatile romane catre Fondul Monetar International, cat si in memorandumul de intelegere cu Uniunea Europeana nu exista nici un angajament privind eliminarea scutirii de la plata impozitului pe venit in cazul programatorilor IT", se arata intr-un comunicat al Ministerului Finantelor.

Un proiect de ordonanta de urgenta privind modificarea Codului Fiscal continea o prevedere potrivit careia veniturile din salarii obtinute ca urmare a activitatii de creare de programe de calculator vor fi impozitate.