Cât de ieftin este de întreţinut un SUV Dacia Duster?
Mai mult de jumătate din clienţii care optează pentru un Duster optează pentru motorizarea de 1,5 litri dCi 110 CP Euro 5 cu tracţiune integrală, în versiunea de top Laureate, care are un preţ de pornire de 16.255 de euro, TVA de 24% inclus. Dar cei care optează pentru o Dacia, în general o fac atât datorită costului scăzut de achiziţie, cât şi datorită celui de întreţinere. Spre exemplu, suma reviziilor unui Duster 1,5 dCi 110 CP 4x4 de la 0 la 90.000 km este de puţin peste 1.000 de euro cu TVA inclus, în timp ce pentru un Logan 1,6i pe benzină, până la 100.000 km se plăteşte aproape 800 de euro. Diferenţa o reprezintă făptul că pentru diesel reviziile sunt efectuate la 15.000 km, astfel încât până la 90.000 km sunt efectuate şase intervenţii, îar în cazul unui Logan pe benzină intervalele sunt de 20.000 km.
Până la 90.000 km cele mai ieftine revizii ale unui Duster
diesel sunt cele care se efectuează la 15, 45 şi 75 de mii de
kilometri, în valoare de 79 de euro sau aproximativ 340 de lei, iar
cea mai scumpă este cea care se realizează la 90.000 km şi costă
455 de euro sau aproape 2.000 de lei.
Spre comparaţie un VW Golf 1,6 TDI 90 CP, care are un preţ de
aproximativ 17.700 de euro, adică similar cu al unui Duster "full
options", suma reviziilor până la 90.000 km este de puţin peste
1.100 de euro. Cele mai ieftine sunt cele de la 15, 45 şi 75 de mii
de kilometri, de 127 de euro, atunci când sunt schimbate numai
uleiul şi filtrul de ulei, iar cea mai scumpă este cea de de la
60.000 km, când se mai schimbă şi filtrele de aer şi cel de
combustibil. Mai scumpă decât întreţinerea unui VW Golf este cea a
unui Ford Focus 1,6 TDCi - aproape 1.800 de euro până la 90.000 km,
cea mai ieftină fiind de 217 de euro, la 15.000 km, de aproape două
ori şi jumătate mai mult decât în cazul unui Duster, iar cea mai
scumpă este de 549 de euro, cu aproape 100 de euro mai scumpă decăt
cea efectuată la SUV-ul autohton la acelaşi număr de kilometri.