BNR: Problema cu creditele în valută este îndatorarea mare a clienţilor
Sumele mari împrumutate de clienţi prin credite în valută - atât persoane fizice, cât şi companii - şi perioadele mult mai mari de rambursare comparativ cu cele la creditele în lei sunt principala problemă, mai importantă chiar decât dificultăţile legate de deprecierea cursului şi creşterea dobânzilor, spune Ion Drăgulin, directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR.
"Îndatorarea în valută a fost mai puternică, permisă de
performanţa financiară mai bună a clienţilor şi de maturitatea mai
mare, care a dus însă şi la riscuri prelungite", atenţionează
Drăgulin. În cazul populaţiei, valoarea medie a unui credit în
valută este de 12 ori mai mare decât valoarea medie a unui credit
în lei, în timp ce la companii raportul este de patru la unu. De
asemenea, perioada de rambursare este mult mai mare la valută, de
aproape 20 de ani, faţă de mai puţin de opt ani în cazul
împrumuturilor în lei. În general, leul a fost ales în cazul
creditelor de consum de valoare mică, fără garanţii, în timp ce
valuta a fost preferată pentru creditele de valoare mare, garantate
cu ipoteci.
Diferenţialul consistent de dobândă din anii trecuţi a făcut ca un
client persoană fizică să poată obţine un credit de valoare mai
mare dacă se împrumuta în euro sau franci elveţieni, decât dacă
s-ar fi împrumutat în lei. În condiţiile în care preţurile pe piaţa
imobiliară erau în creştere rapidă, iar majoritatea oamenilor erau
foarte optimişti în privinţa veniturilor lor viitoare,
posibilitatea de a obţine o sumă cât mai mare de la bancă era
principalul criteriu de alegere a creditului.
Clienţii cu credite în valută au fost loviţi de deprecierea
considerabilă a leului în faţa euro (cursul mediu din 2009, de 4,23
lei, este cu 27% mai mare decât cursul mediu din 2007). În multe
cazuri, peste şocul cursului s-a suprapus şi finalizarea perioadei
de dobândă promoţională, stabilită la un nivel foarte redus, şi
trecerea la o dobândă variabilă, simţitor mai mare.
Cu toate acestea, rata creditelor neperformante (cu întârzieri mai
mari de 90 de zile la plata ratelor) este mai mică la valută decât
la lei. În cazul populaţiei, la valută ponderea creditelor
neperformante trece uşor de 5%, în timp ce la lei depăşeşte 8%.
Situaţia este similară în cazul companiilor.
"Riscul de credite asociat portofoliului în valută este în
creştere, dar costul creditului şi evoluţia cursului par să nu fie
factorii fundamentali în deteriorarea portofoliilor", apreciază
Drăgulin.
În funcţie de anul în care au fost acordate, creditele în valută
vândute în 2007 şi 2008 au cele mai mari probleme, ponderea
neperformantelor trecând de 6%. Totuşi, cursul mediu al euro din
2008, de 3,68 lei pentru un euro, a fost mai ridicat decât în 2005
şi 2006, ani pentru care ponderea neperformantelor este de circa 3%
şi respectiv 5%. În schimb, în 2007 şi 2008 băncile au vândut
credite populaţiei după propriile norme de eligibilitate, mult mai
blânde decât cele impuse de BNR în anii anteriori. Situaţia este
similară de altfel şi în cazul creditelor în lei, ponderea cea mai
mare a neperformantelor se înregistrează în 2006, 2007 şi 2008, la
circa 9%, corespunzător astfel perioadelor cu condiţii relaxate de
eligibilitate. Calitatea creditelor vândute de bănci în 2009, când
cursul a fost mult mai ridicat, este vizibil mai bună. Băncile au
fost însă mult mai stricte în evaluarea clienţilor care s-au
împrumutat anul trecut. La valută neperformantele sunt sub 2%, în
timp ce la lei trece uşor de acest nivel.