Consumul a scăzut cu 16% la patru luni
ComerŢul cu bunuri de larg consum (FMCG) a avut un declin de
16,5% în volum în primele patru luni faţă de aceeaşi perioadă din
2009, după contracţia de 11% înregistrată în 2009, arată un studiu
realizat de compania de cercetare a pieţei MEMRB. În valoare
consumul a avut o scădere de 8% în aceeaşi perioadă, faţă de o
stagnare anul trecut.
La început de an, chiar şi retailul modern, care de obicei creşte
luând din cota de piaţă a micilor comercianţi de cartier, a fost pe
un trend descendent: vânzările pe metru pătrat în lanţurile de
magazine s-au redus cu 7,6% în lei în intervalul menţionat.
Scăderea vânzărilor din chioşcuri, buticuri, alimentare şi alte
unităţi mici a fost dublă. "Estimez că vânzările pe metru pătrat în
comerţul modern vor scădea în 2010 cu 10% în valoare comparativ cu
anul trecut. Dacă psihoza consumatorilor continuă pe termen mediu,
ne putem confrunta cu un declin al pieţei şi în 2011", a apreciat
Marius Caluian, directorul general al MEMRB România & Rep.
Moldova.