Cum a ajuns Compa Sibiu, o companie controlată de salariaţi, în topul exportatorilor

Autor: Adrian Cojocar 27.07.2010

Producătorul de componente auto Compa Sibiu (CMP) este, alături de grupul Interagro al omului de afaceri Ioan Niculae, singura companie cu capital privat românesc care în 2009 a reuşit să se poziţioneze printre cei mai mari 50 de exportatori din România, cu exporturi anuale de peste 50 mil. euro.

Compa este una dintre puţinele companii privatizate prin metoda Mebo (achiziţionată de conducerea şi angajaţii societăţii) care au reuşit să se restructureze când piaţa şi clienţii nu au mai susţinut activitatea tradiţională.

Majoritatea producătorilor industriali privatizaţi după 1990 au dat faliment după ce principalii clienţi ai lor au ieşit de pe piaţă. În aceste condiţii, multe dintre uzinele din Capitală, precum Umeb, Laromet, Automatica sau Electrotehnica, au ajuns locuri pentru malluri şi ansambluri rezidenţiale.

"Noi am fost construiţi pentru a susţine companiile Roman Braşov şi Dacia. A fost o perioadă de cădere după anii '90 când piaţa românească nu a mai fost valabilă pentru Compa şi din acest motiv am fost obligaţi să ieşim afară. Nu a fost simplu, partenerii externi i-am găsit încet-încet. Cam din 2001 a început recuperarea şi tot ce am construit a fost nou. Am lansat pas cu pas în producţie câte o gamă de produse. Unele au căzut, altele au crescut", povesteşte Ioan Deac, directorul general al Compa Sibiu, care este unul dintre cei mai longevivi manageri în rândul companiilor de pe Bursă, aflându-se la "cârma" companiei de peste 20 de ani.

A căutat parteneri străini

Compa a reuşit în ultimul deceniu să atragă parteneri strategici de pe plan extern cu ajutorul cărora şi-a dezvoltat continuu afacerile.

Printre aceştia se numără americanii de la Hoeneywell, lider mondial în producţia turbosuflantelor, Delphi, un alt producător american de componente auto, grupul german Bosch, cel mai mare furnizor de componente auto din lume, Koyo Seiko, unul dintre principalii producători de rulmenţi la nivel mondial, respectiv grupul japonez Fuji Kiko, cu activităţi de fabricare a componentelor auto. Aproape toţi aceşti mari jucători la nivel mondial sunt prezenţi şi pe plan local, iar Compa fabrică componente pentru aceştia în regim de subcontractare.

Principalele produse exportate de Compa sunt reprezentate de componente pentru turbosuflante, ştergătoare pentru parbriz şi pinioane.

Anul acesta, compania şi-a propus să dubleze producţia la linia de fabricaţie pentru ştergătoare de parbriz, pe care le livrează către nemţii de la Bosch, fapt ce va majora ponderea exporturilor în afaceri pentru prima dată la peste 90%.

Aproape o treime din vânzările companiei au fost reprezentate anul trecut de acest produs.

"Compa este o companie 100% diferită faţă de cum era înainte de 1990. Atunci toată producţia se adresa pieţei interne, iar acum exporturile ajung la peste 90% din cifra de afaceri", spune Deac.

Şi-a externalizat activităţile

Compa a înfiinţat pe parcurs mai multe societăţi către care a externalizat cea mai mare parte a activităţilor care nu aveau legătură cu cea de bază a societăţii.
"Erau foarte multe domenii de activitate care trebuia sau am dorit să le externalizăm. Sunt domenii precum servicii de pază, de curăţenie, de tehnologia informaţiei şi soft IT, de energie şi transport", a precizat Ioan Deac.

Producătorul de componente auto controlează firmele Energocompa, Compa - IT, Transcas, Compa Expediţii Internaţionale, Recaserv şi Prodexim, care înglobează activităţile externalizate de companie. Conducerea Compa se bazează în acest an pe exporturi pentru a-şi majora afacerile cu 30%, în condiţiile în care pe plan european a avut loc o relansare a producţiei de automobile.

Cifra de afaceri a companiei ar urma să atingă un nivel record în 2010 de 328 mil. lei (76,8 mil. euro), în buget fiind prevăzută o creştere a profitului net al Compa de câteva ori, la 1,4 mil. lei (circa 327.000 de euro).

"La semestru se menţin previziunile din bugetul pe anul în curs", a precizat Deac.

Profitul bugetat pentru tot anul a fost depăşit chiar din primul trimestru, când firma a raportat pe primele trei luni ale lui 2010 un câştig de 1,84 mil. lei, comparativ cu un profit nesemnificativ în aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, afacerile s-au majorat în acelaşi interval cu 64%, la 80,7 mil. lei (19 mil. euro).
Compania este controlată în proporţie de 55% de Asociaţia Salariaţilor, care cu-prinde peste 7.000 de actuali şi foşti angajaţi. Pe Bursă, Compa este evaluată la 21,3 mil. euro, după ce a crescut cu 40% de la începutul anului.