Rolul urgenţei într-o lume care se modifică permanent

Profesorul John Paul Kotter, de la Harvard Business School, cu cartea căruia a fost inaugurată, la începutul acestui an, Colecţia de leadership ("Forţa schimbării. Cum diferă leadership-ul de management"), revine în atenţia editorilor Publica cu un nou volum*, recent nu numai prin apariţie (a fost publicat în engleză în toamna lui 2008), cât şi prin temă: criza actuală se declanşase în Statele Unite şi celebrul economist o avea, inevitabil, în vedere. John Kotter îşi începe pledoaria bazată pe experienţă şi cu extrem de multe sfaturi pentru cei implicaţi într-o afacere economică printr-o afirmaţie de bun simţ dar la care, de obicei, puţini se gândesc în mod serios, chiar dacă în confruntările cotidiene au intuit ce spune acum profesorul: "Atunci când provocarea legată de urgenţă nu este bine gestionată, chiar şi oamenii foarte capabili sau organizaţiile care nu duc lipsă de resurse pot suferi serios. Atunci când este bine gestionată, chiar şi cei care au în faţă obstacole formidabile pot produce rezultatele pe care ni le dorim cu toţii pentru propriile cariere, angajaţi, naţiuni."

Ce este, de fapt, "urgenţa"? Conform dicţionarului, scrie Kotter, urgenţă înseamnă ceva "care necesită soluţionare imediată". Adică o acţiune acum. Cei care au un autentic simţ al urgenţei descoperă o oportunitate sau o problemă semnificativă pentru organizaţia lor; simţul autentic al urgenţei este o forţă pozitivă; urgenţa autentică nu produce niveluri periculoase de stres şi este inestimabilă pentru o lume care nu stă pe loc. Concluzia firească este "crearea simţului urgenţei - iar acesta este primul pas dintr-o serie de acţiuni necesare pentru a avea succes într-o lume în schimbare." Prin urmare, raţionamentul economistului susţine, de la început, că succesul (pe care îl dorim cu toţii), într-o lume care se modifică permanent cum este a noastră (în schimbare), nu se obţine decât dacă suntem capabili să creăm simţul urgenţei. Nu este simplu şi nu oricine o poate face. Să detaliem.
În primul rând, "totul începe cu urgenţa. La începutul oricărui efort de a face schimbări, indiferent de mărimea acestora, dacă simţul urgenţei nu este îndeajuns de puternic, iar mulţumirea de sine nu este îndeajuns de scăzută, orice devine mult mai dificil." John Kotter apelează constant la exemple care ţin de memoria fiecărui individ, pentru că fiecare a trecut prin situaţii mai mult sau mai puţin asemănătoare, în care a vrut să schimbe ceva, a ştiut ori nu cum să facă, a acţionat sau nu într-un anume fel şi, analizând retrospectiv, îşi poate da seama unde a fost punctul nevralgic, indiferent cum a fost rezultatul. Kotter vorbeşte despre mulţumirea de sine, pentru că ea este "mult mai comună decât ne-am gândi şi foarte adesea nu poate fi observată de oamenii implicaţi." Apoi, "simţul autentic al urgenţei devine extraordinar de important." Kotter apelează din nou la rezultatele studiilor sale a căror concluzie este: "urgenţa autentică este un bun esenţial care trebuie creat şi recreat." Urmează exemple, indicaţii, sugestii de acţiune, pas cu pas. Nu le amintesc, ar însemna să transcriu mare parte din carte. Important mai este că "problema urgenţei nu se limitează la o anume organizaţie sau grup" şi că "opusul urgenţei nu este numai mulţumirea de sine. Mai există şi un simţ fals sau greşit direcţionat al urgenţei, la fel de răspândit astăzi, ca mulţumirea de sine, şi chiar mai perfid. Cu un fals simţ al urgenţei, o organizaţie acţionează energic, dar acţiunile sale sunt dominate de anxietate, furie şi frustarare, fără hotărârea de a câştiga şi de a câştiga în cel mai scurt timp posibil. Cu un fals simţ al urgenţei, acţiunile produc o stare de frenezie." Unul dintre criticii lui John Kotter scria, foarte plastic, că cele două feluri de urgenţă despre care vorbeşte Kotter "sunt precum colesterolul, una bună, cealaltă, rea." "Faptul că încurcăm falsa urgenţă cu cea reală este o problemă uriaşă în zilele noastre." Falsa urgenţă demoralizează şi ţine oamenii în loc. Dar John Kotter susţine că poţi recunoaşte falsa urgenţă (cum spuneam: activitatea frenetică; epuizarea, deşi nu se lucrează 14 ore pe zi; dificultatea de a ţine o întalnire etc etc) şi mulţumirea de sine şi le poţi transforma într-un autentic simţ al urgenţei. Există o strategie, pe care economistul o dezvoltă - altă serie de sugestii şi paşi de urmat. "Pentru schimbarea continuă, crearea şi susţinerea unui nivel suficient al simţului urgenţei sunt o necesitate."
Fireşte, pot aparea eşecuri, care au un rol de prevenire. Dar "simţul autentic al urgenţei este o forţă pozitivă şi bine orientată. De asemenea, pentru a capitaliza oportunităţile este nevoie de câteva aptitudini şi resurse, de o echipă responsabilă, de viziuni şi strategii, de comunicare şi autoritate şi de fixarea schimbării. Mai mult, pentru dezvoltarea urgenţei autentice există o strategie şi mai multe tactici - şi acestea sunt detaliate. În cele din urmă, "compania care poate menţine în timp un simţ al urgenţei puternic poate deveni o maşină performantă, ale cărei rezultate merg de la bune, la minunate şi dincolo."
Când ne apropiem de finalul demonstraţiei, lucrurile par atât de simple, încât nu ne putem reţine un zambet. Parcă de când lumea ştiam ce am aflat! Dar nu e deloc adevărat, ne-am aflat în faţa unor adevăruri atât de evidente că nu le remarcasem! John Kotter ţine să sublinieze, să insiste chiar: "Nu cred că în zilele noastre există culturi organizaţionale care să reflecte un autentic simţ al urgenţei. Dar această situaţie se va schimba. Unii oameni vor descoperi că o cultură a urgenţei reprezintă un bun important pentru a putea prospera şi a menţine această stare într-o lume turbulentă şi în schimbare rapidă. Prin timp, efort şi poate un pic de noroc vor crea această cultură. Şi aşa mulţi oameni vor avea de câştigat."
Abia acum putem trage o concluzie, cu convingerea că nu este singura, dar este cea mai importantă. De ce această focusare pe urgenţă? Pentru că, fără ea, orice efort de schimbare este condamnat. Fără acest ghid concis şi autoritar e aproape imposibilă o transformare cu succes a unei companii. În orice caz, e imposibilă în scurt timp. Avem nevoie de "urgenţă" în desfăşurarea acţiunii, ea e utilă atât managerilor, cât şi organizaţiilor.
"Atenţia, mişcarea şi leadershipul, acum - manifestate de mai mulţi oameni, nu doar de câţiva - sunt semnele urgenţei autentice" încheie John Kotter. Aproape un ghid de acţiune în vremuri de criză.

*) John Kotter - "Simtul urgentei". Editura Publica. Traducere din engleza de Adriana Constantinescu. Cuvânt înainte de Stelian Turlea. Textul de mai sus este aceasta prefata.